Arsenalul de rachete al Iranului a devenit un subiect central în contextul conflictului actual, în special în lumina tensiunilor crescute cu Statele Unite și Israel. Analiștii din domeniul apărării afirmă că Iranul deține cel mai mare arsenal de rachete balistice din Orientul Mijlociu, conform GulfNews.
Acest arsenal cuprinde rachete balistice de rază scurtă și medie, rachete de croazieră și o flotă tot mai extinsă de drone.
Aceste sisteme reprezintă fundamentul strategiei militare de descurajare a Iranului și a capacității sale de proiecție a puterii în regiune.
Experții militari subliniază că combinația de rachete și drone complică semnificativ planificarea apărării aeriene pentru adversarii Iranului.
O analiză vizuală a capacităților balistice ale Iranului oferă estimări asupra razei de acțiune a diferitelor tipuri de rachete.
Analiștii militari menționează că aceste estimări se bazează pe date din surse deschise și pot varia în funcție de tipul rachetei, configurația focoaselor sau condițiile de lansare.
Rachetele balistice constituie cea mai importantă componentă a capacităților militare ale Iranului. Aceste arme sunt ghidate în faza inițială a lansării și urmează o traiectorie balistică rapidă spre țintă.
Rachetele balistice cu rază scurtă includ Shahab-1, Shahab-2, Zolfaghar și Qiam-1, având raze de acțiune între 300 și 800 de kilometri.
Sistemele de rază medie includ Shahab-3, Emad, Ghadr-1, Khorramshahr, Sejjil, Kheibar Shekan și Haj Qassem.
Unele dintre aceste rachete pot atinge distanțe de 2.000 – 2.500 de kilometri, ceea ce le permite să vizeze Israelul și numeroase baze regionale.
Iranul a declarat oficial o limită a razei de aproximativ 2.000 de kilometri, afirmând că aceasta este suficientă pentru descurajare.
Guvernele occidentale susțin, însă, că arsenalul ar putea fi utilizat în viitor ca platformă de livrare pentru focoase nucleare, o acuzație pe care Teheranul o contestă.
Pe lângă rachetele balistice, Iranul dispune de o gamă variată de rachete de croazieră, concepute pentru a zbura la altitudini reduse și a evita detectarea radar.
Printre sistemele principale se numără Soumar, Ya-Ali, Hoveyzeh, Paveh, Ra’ad și variante ale rachetei Quds.
Racheta de croazieră Soumar are o rază estimată între 2.000 și 2.500 de kilometri.
Unele dintre aceste sisteme se bazează pe tehnologia rachetei rusești Kh-55, o rachetă de croazieră lansată din aer care poate atinge distanțe de până la 3.000 de kilometri.
Rachetele de croazieră permit Iranului să lovească ținte, evitând o parte din sistemele tradiționale de apărare antirachetă.
Iranul a dezvoltat o flotă extinsă de vehicule aeriene fără pilot, inclusiv dronele de atac Shahed. Aceste drone sunt mai lente decât rachetele, dar mult mai ieftine de produs.
Experții militari afirmă că dronele pot fi lansate în valuri pentru a suprasolicita sistemele de apărare aeriană.
Acestea sunt adesea utilizate împreună cu rachete balistice și de croazieră în atacuri coordonate, obligând apărările aeriene să gestioneze simultan amenințări la viteze și altitudini diferite.
Iranul a construit o rețea de baze subterane, denumite uneori „orașe de rachete”, pentru a-și proteja arsenalul împotriva atacurilor preventive. Aceste facilități includ depozite de rachete, sisteme de lansare ascunse și tuneluri de transport.
În 2023, Iranul a prezentat ceea ce a numit prima rachetă hipersonică produsă intern, denumită Fattah. Aceste arme hipersonice călătoresc cu cel puțin de cinci ori viteza sunetului și pot manevra imprevizibil.
Cu toate acestea, verificarea independentă a capacității operaționale complete a sistemului rămâne limitată.
Iranul a folosit rachete balistice și drone în atacuri asupra țintelor din Israel, Irak, Siria și Arabia Saudită în ultimii ani.
Conform unei hărți publicate de Ministerul Afacerilor Externe al Israelului, anumite regiuni din Europa ar putea fi incluse în raza maximă estimată a rachetelor balistice iraniene. Această analiză se bazează pe estimări ale distanței pe care aceste rachete ar putea să o parcurgă în condiții teoretice.
Regiunea estică a Mării Mediterane, inclusiv părți semnificative din Balcani și din sud-estul Europei, se află în raza acestor sisteme, conform evaluării israeliene. Printre capitalele care ar putea fi incluse se numără Atena (Grecia), Sofia (Bulgaria) și București (România).
De asemenea, zone îndepărtate din Europa Centrală și de Est s-ar afla în raza maximă estimată, deși la distanțe considerabile. În această categorie se regăsesc orașe precum Budapesta (Ungaria), Viena (Austria), Varșovia (Polonia) și Bratislava (Slovacia).
Arcul exterior al hărții indică limita extremă a razei potențiale, extinzându-se spre Marea Adriatică. Conform reprezentării grafice, această zonă ar putea include regiunile nordice ale Italiei și s-ar apropia de granițele estice ale Germaniei.
Analiștii subliniază însă că aceste hărți reprezintă estimări teoretice bazate pe date din surse deschise și pot varia în funcție de tipul exact al rachetei, configurația focoaselor sau condițiile de lansare.
În plus, faptul că un oraș se află în raza maximă estimată nu garantează că acesta ar fi o țintă reală sau probabilă.
