Sondajele indică faptul că partidul Fidesz, aflat la putere din 2010, ar putea suferi o înfrângere în fața formațiunii de centru-dreapta Tisza, condusă de Peter Magyar.
Orban, cunoscut pentru apropierea sa de Vladimir Putin și pentru alianțele cu Donald Trump, a generat frecvent tensiuni în Uniunea Europeană.
Recent, acesta a blocat un împrumut de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei. „Aceasta a fost picătura care a umplut paharul”, a afirmat un diplomat al UE pentru Reuters. „Din partea noastră, speranța de a-l convinge pe Orban a dispărut”.
„Toată lumea speră că Orban va pierde”
Diplomați din diverse state au declarat că, în cazul unei înfrângeri a lui Orban, se așteaptă ca deciziile importante, inclusiv cele referitoare la sprijinul pentru Ucraina și sancțiunile împotriva Rusiei, să fie deblocate.
Dacă Orban va câștiga și va menține dreptul de veto, unele state consideră posibilitatea marginalizării Ungariei.
„Dacă Orban rămâne, va trebui să ne ajustăm modul de lucru”, a declarat un oficial european.
Oficialii UE subliniază că relațiile cu Budapesta s-au deteriorat în ultimii ani, pe fondul acuzațiilor de slăbire a democrației, limitarea libertății presei și atacurilor la adresa Uniunii Europene.
Orban respinge aceste acuzații, afirmând că apără valorile tradiționale europene.
„Cred că toată lumea speră că Orban va pierde”, a adăugat un diplomat UE.
Relațiile strânse ale guvernului de la Budapesta cu Rusia, inclusiv după invazia din 2022, au amplificat tensiunile cu statele din vest.
Fără „revoluție” în cazul unei victorii a opoziției
Chiar și în cazul unei victorii a opoziției, oficialii europeni nu anticipează o schimbare semnificativă a politicii.
Vera Jourova, fost vicepreședinte al Comisiei Europene, a declarat pentru Reuters că o victorie a opoziției ar putea „reînnoi șansele de unitate pe probleme de securitate fundamentală” în UE.
Totuși, Peter Magyar ar rămâne sceptic în privința chestiunilor legate de migrație și aderarea Ucrainei la UE.
„Am foarte puține iluzii în legătură cu viziunea lui Magyar. Ar trebui să fim prudenți și să nu așteptăm prea mult”, a afirmat un diplomat. „Diferența va fi mai mult de ton decât de substanță”.
„Magyar provine din aceeași familie politică (ca Orban – n.r.), nimeni nu se așteaptă la o revoluție”, a adăugat un alt diplomat.
Magyar a declarat că își propune să mențină Ungaria ferm ancorată în UE și NATO, precum și să deblocheze fonduri europene de aproximativ 17 miliarde de euro, înghețate de Bruxelles din cauza problemelor legate de statul de drept.











