Radu Hanga a realizat un bilanț pentru anul 2025 la Bursa de Valori București, evidențiind momentele-cheie și companiile performante, oferind, totodată, perspectiva sa asupra anului care urmează, care începe în mai puțin de o săptămână.
Conform președintelui BVB, valoarea totală tranzacționată în acest an a atins un nivel record de 43 de miliarde lei. De asemenea, cele 97 de listări de acțiuni și obligațiuni corporative, titluri de stat și obligațiuni municipale din 2025 au cumulat cea mai mare valoare din istoria Bursei de Valori București, de aproape 6,5 miliarde euro.
În topul companiilor cu cele mai mari creșteri în 2025 se află Trangaz, urmată de Electrica și Romgaz, conform datelor furnizate de Radu Hanga.
Reporter: Cum a fost anul 2025 la BVB, poate fi considerat cel mai bun an din istorie, din perspectiva listărilor, tranzacțiilor, volumelor?
Radu Hanga: Dacă analizăm cifrele și semnificația lor, 2025 este cu siguranță unul dintre cei mai buni ani din istoria Bursei de Valori București, chiar un an de referință din multe perspective.
Un aspect important este depășirea pragului simbolic de 500 miliarde lei capitalizare pentru toate companiile listate la BVB, un reper ce reflectă nu doar creșterea valorii companiilor românești, ci și faptul că piața de capital a devenit un pilon real de finanțare și evaluare pentru economia României.
Un alt element esențial este expansiunea bazei de investitori, care a crescut constant în ultimii șase ani. În prezent, avem peste 274.000 de investitori de retail direcți la Bursă, de peste 5 ori mai mulți decât în 2019. În plus, dacă ne uităm la investițiile indirecte, peste 1 milion de români sunt investitori prin fonduri mutuale. Această extindere a bazei de investitori reprezintă o fundație solidă pentru dezvoltarea pe termen lung a pieței.
În ceea ce privește performanța, indicii bursieri au atins maxime istorice. În 2025, BET a crescut cu 44%, iar BET-TR cu 53%. Este cea mai bună evoluție a indicelui BET din 2009 până în prezent, iar pentru BET-TR, este cea mai bună evoluție de la lansarea sa. Spre deosebire de 2009, când creșterea de aproape 62% a fost urmată de o prăbușire de peste 70% în 2008, evoluția din 2025 reflectă o piață matură, construită pe fundamente solide.
Lichiditatea pieței confirmă aceste rezultate, cu o valoare totală tranzacționată de 43 de miliarde lei, un record. Pe piața principală de acțiuni, ne apropiem de 16,5 miliarde lei, ceea ce face din 2025 al doilea cel mai bun an din istoria BVB, fiind depășit doar de 2023, un an marcat de IPO-ul și listarea Hidroelectrica.
În 2025, au avut loc 97 de listări de acțiuni și obligațiuni corporative, titluri de stat și obligațiuni municipale, în valoare cumulată de aproape 6,5 miliarde euro, cea mai mare valoare din istoria Bursei de Valori București.
IPO-ul Cris-Tim a fost extrem de relevant pentru încrederea investitorilor români, demonstrând că aceștia sunt dispuși să investească sume semnificative în companii de care sunt familiarizați. Investitorii de retail au suprasubscris de 42 de ori tranșa alocată inițial, iar valoarea ordinelor plasate a fost de aproximativ 3 miliarde de lei, de două ori mai mare decât valoarea întregii companii.
De asemenea, s-a observat un interes crescut pentru programul Fidelis, românii investind în acest an peste 21 miliarde lei (4,2 miliarde euro) în titlurile de stat emise lunar de Ministerul Finanțelor. Această sumă reprezintă peste o treime din totalul de 62 miliarde lei investit de români prin programul Fidelis, din august 2020 până în prezent. Programul Fidelis a fost un catalizator pentru creșterea bazei de investitori, numărul celor care dețin exclusiv titluri de stat crescând la peste 65.000 în acest an, de la o medie de 40.000 în anii anteriori. Creșterea frecvenței de emisiuni a programului Fidelis, care a trecut de la o cadență trimestrială la una lunară, a contribuit la acest aspect.
Diversificarea pieței s-a continuat prin lansarea a cinci noi ETF-uri în 2025, oferind investitorilor instrumente mai sofisticate pentru a investi pe piața de capital.
De asemenea, 2025 este un an semnificativ și din perspectiva dezvoltării regionale, prin proiectul Bursei Internaționale a Moldovei, care subliniază dorința BVB de a contribui activ la dezvoltarea pieței de capital din România și Republica Moldova.
Așadar, 2025 poate fi considerat cu siguranță unul dintre cei mai buni ani, confirmând maturizarea pieței de capital din România și capacitatea acesteia de a susține creșterea economică pe termen lung.
Reporter: Care au fost companiile/domeniile cu cele mai bune performanțe?
Radu Hanga: Unul dintre cele mai importante mesaje ale anului 2025 este că performanța pieței a fost mult mai echilibrată, iar creșterea nu a provenit dintr-o singură direcție sau de la un număr foarte mic de companii.
Un element definitoriu a fost faptul că randamentele nu s-au concentrat la un grup restrâns de emitenți. Cu doar câteva ședințe înainte de finalul anului, din cele 20 de companii incluse în indicele BET, doar două acțiuni erau sub nivelul de la finalul anului precedent. Acest fapt indică o sănătate și o profunzime a pieței foarte semnificative.
Aprecierea constantă a fost observată în mai multe sectoare, ceea ce a dus la rescrierea ierarhiilor în cadrul indicelui BET. Performanțele au fost influențate de rezultate financiare solide, programe de investiții ambițioase, politici de dividend atractive și, nu în ultimul rând, încrederea investitorilor în modelele de business ale acestor companii.
Sectorul energiei a continuat să fie un pilon important, beneficiind de investiții majore în capacități noi și de o poziționare strategică într-un context regional complex. De asemenea, sectorul financiar-bancar a contribuit semnificativ la performanța indicelui prin rezultate financiare foarte bune, capitalizare solidă și o relație din ce în ce mai matură cu investitorii.
Aceste evoluții arată că, în 2025, Bursa de Valori București a funcționat ca o piață în care performanța a fost generată din mai multe surse, nu doar dintr-un număr limitat de emitenți mari. Acest lucru este un semn clar de maturizare, indicând o piață mai profundă, diversificată și bine structurată, capabilă să susțină creșterea pe termen lung și să ofere investitorilor oportunități variate, în funcție de profilul lor de risc și de orizontul de investiții.
Reporter: Care sunt estimările dvs pentru 2026, mă refer la listări, evoluții așteptate?
Radu Hanga: Pentru 2026, abordarea noastră este echilibrată și responsabilă. Nu facem predicții spectaculoase, dar vedem premise solide pentru continuarea trendului pozitiv din ultimii ani, chiar și într-un ritm mai temperat și mai selectiv.
Referitor la listări, ne așteptăm ca interesul pentru bursă să rămână ridicat. Continuăm să observăm companii antreprenoriale românești care analizează Bursa ca opțiune reală de finanțare și de creștere a vizibilității, dar și posibile listări de dimensiuni mai mari, inclusiv din zona companiilor cu capital de stat. Important este că piața a demonstrat în 2025 că poate absorbi oferte relevante, cu participare puternică din partea investitorilor de retail și instituționali.
Vedem 2026 ca un an de consolidare și construcție, cu mai multă profunzime, diversificare și pași concreți spre o piață de capital care joacă un rol tot mai important în finanțarea economiei românești. După un 2025 excepțional, obiectivul nostru este ca această creștere să fie sustenabilă și predictibilă, în beneficiul companiilor și al investitorilor.
Un alt atu important al Bursei de Valori București, care va conta și în 2026, este relația directă dintre investitori și companiile listate. La BVB, românii investesc în companii pe care le cunosc, ai căror clienți și consumatori sunt ei înșiși. Această familiaritate generează încredere și un orizont de investiție mai lung, evident în comportamentul investitorilor de retail.
Acest aspect a fost confirmat și în 2025, prin interesul pentru IPO-ul Cris-Tim și participarea constantă a investitorilor individuali la piață. Pentru 2026, acest avantaj competitiv al BVB, apropierea dintre piața de capital și economia reală, rămâne esențial. El susține dezvoltarea unei culturi investiționale locale, stabile, și diferențiază Bursa de Valori București de piețele unde relația dintre investitor și companie este mai impersonală.
În acest context, cred că 2026 poate întări și mai mult această legătură, românii investind în economia pe care o trăiesc zilnic, ceea ce reprezintă un fundament solid pentru evoluția pe termen lung a pieței de capital din România.












