UPDATE
Duminică, Administrația Prezidențială a emis o informare de presă prin care a confirmat invitația primită.
„Administrația Prezidențială confirmă primirea scrisorii trimise de președintele Statelor Unite, Donald Trump, președintelui României, Nicușor Dan, prin care se adresează oficial invitația ca România să devină membru al Consiliului pentru Pace”, au declarat reprezentanții Palatului Cotroceni.
Știrea inițială: România a fost invitată oficial de Donald Trump să devină membră a „Consiliului de Pace”, conform surselor disponibile.
Documentul menționează că acest Consiliu este „unic” și invită România să se alăture ca stat membru fondator la carta Consiliului Păcii.
Consiliul pentru Pace a fost creat pentru a aborda criza din Gaza. Totuși, oficialii americani au propus extinderea „Consiliului de Pace” din Gaza, condus de Donald Trump, pentru a include și alte regiuni afectate de conflicte, precum Ucraina și Venezuela, conform unor surse familiare cu discuțiile, a informat Financial Times.
Scrisoarea Administrației Trump a fost însoțită de alte două documente: planul cuprinzător și carta Consiliului, conform informațiilor oferite de Antena 3.
Președintele american Donald Trump a invitat sâmbătă liderii din Turcia, Argentina și Egipt să se alăture Consiliului pentru Pace din Gaza.
Acest organism a fost înființat de Statele Unite. Recep Tayyip Erdogan, Javier Milei și Abdel Fattah el-Sisi au confirmat primirea invitației.











