Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a afirmat în cadrul unei emisiuni la Prima News că, încă din vara anului trecut, a solicitat Comisiei Europene, împreună cu omologul său din Franța, garanții pentru fermierii români și europeni în contextul acordului Mercosur.
„Am solicitat ca acest acord pe partea de agricultură să fie facultativ timp de 2 ani. De ce spun acest lucru? Pentru că toate produsele agroalimentare, creșterea animalelor în zona de Mercosur, nu respectă aceleași condiții de calitate și standarde de utilizare a pesticidelor ca în Uniunea Europeană,” a declarat ministrul.
Florin Barbu a oferit exemplul sectorului vegetal, menționând că în zona Mercosur se utilizează pesticide din categoriile 1 și 2, care au fost interzise în Uniunea Europeană, deoarece numeroase studii au demonstrat că acestea afectează grav sănătatea cetățenilor europeni.
„Aceste pesticide pot cauza boli severe, inclusiv cancer. De asemenea, există și aspecte legate de mediu. Noi, fermierii români, avem condiționalități stricte. Spre exemplu, neonicotinoidele sunt interzise în Uniunea Europeană, însă în Brazilia și Franța aceste substanțe sunt încă utilizate. În ceea ce privește bunăstarea animalelor, multe animale sunt crescute cu hormoni. În Uniunea Europeană, utilizarea anumitor antibiotice și hormoni în creșterea animalelor este interzisă,” a adăugat ministrul.
Florin Barbu a subliniat că a solicitat aceste măsuri atât în cadrul Consiliului de Miniștri, cât și la Comisia Europeană. El a precizat că a cerut ca licențierea companiilor care importă aceste produse să fie realizată de fiecare stat în parte, în funcție de necesarul alimentar specific al fiecărei țări.
În plus, cererile adresate organismelor europene includeau stipularea ca orice stat care face comerț cu zona Mercosur să utilizeze produsele respective pe teritoriul său, fără a avea dreptul de a le redistribui în alte state membre. Barbu a afirmat că toate aceste demersuri au fost inițiate pentru a proteja fermierii români și, de asemenea, pe cei din Uniunea Europeană.












