Ambasada Statelor Unite la București a anunțat miercuri, printr-o postare pe pagina de Facebook, sprijinul său pentru decizia președintelui Nicușor Dan de a relua programul de schimb educațional FLEX în România.
„Susținem cu convingere această inițiativă, domnule președinte, și apreciem colaborarea strânsă și împărțirea responsabilităților între guvernele Statelor Unite și României, care fac posibilă oferirea acestei oportunități valoroase atât studenților americani, cât și celor români. Așteptăm cu nerăbdare să descoperim poveștile și experiențele lor!”, a transmis Ambasada SUA în București.
Marți, președintele României, Nicușor Dan, a declarat pe pagina sa de X că reluarea programului Future Leaders Exchange (FLEX) pentru anul academic 2026-2027 este foarte importantă.
Nicușor Dan a subliniat că programul FLEX are un impact major asupra educației românești și asupra tinerilor români, contribuind, de asemenea, la întărirea parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii.
„Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite se consolidează permanent, nu numai prin proiecte economice și de securitate, ci și prin programe educaționale de impact pentru tinerii noștri”, a declarat președintele.
În aceeași postare, distribuită și pe Facebook, Nicușor Dan a afirmat că programul FLEX este „unul dintre cele mai competitive programe de schimb pentru liceeni din lume, bazat pe merit”.












