În luna octombrie a anului 1793, Republica Franceză, aflată în plin proces de transformare, a decis să experimenteze un nou sistem de măsurare a timpului. Revoluționarii au hotărât că ziua va fi împărțită în 10 ore, în loc de 24, fiecare oră având câte 100 de minute, iar fiecare minut având 100 de secunde. Această inițiativă a fost parte dintr-un calendar revoluționar menit să raționalizeze și să decreștineze structura temporală a anului, introducând inclusiv o săptămână de 10 zile. Au fost demarate lucrările pentru adaptarea ceasurilor existente la acest nou sistem zecimal, iar primăriile au instalat ceasuri conforme cu noul calendar. Totuși, implementarea acestui sistem a generat rapid confuzie și dificultăți, conform spuselor lui Finn Burridge, comunicator științific la Muzeele Regale Greenwich din Londra.
Convertirea ceasurilor s-a dovedit a fi o provocare majoră, izolând Franța de restul lumii, în timp ce populația rurală se opunea ideii de a avea o zi de odihnă la fiecare 10 zile. Astfel, sistemul zecimal a fost abandonat după doar un an de utilizare.
Pentru a înțelege cum am ajuns să folosim astăzi un sistem de măsurare a timpului bazat pe 24 de ore, 60 de minute într-o oră și 60 de secunde într-un minut, trebuie să ne întoarcem în timp, înainte de apariția acestor unități. Povestea sistemului de numerotare bazat pe 60, utilizat încă din cele mai vechi timpuri, ne oferă o explicație fascinantă.
O bază de 60
Originea acestui sistem este legată de sumerieni, un popor antic care a trăit în Mesopotamia (zona actuală a Irakului) între anii 5300 și 1940 î.Hr. Aceștia sunt recunoscuți ca fiind printre primele civilizații care au dezvoltat orașe și au inventat, printre altele, un sistem de scriere. De asemenea, sumerienii au creat un sistem de numerotare bazat pe 60.
Dacă îți întinzi mâna și numeri articulațiile degetelor (fără a include degetul mare), vei observa că acestea sunt 12. Dacă folosești un deget de la cealaltă mână pentru a număra aceste 12 articulații și continui până la 5 degete, vei ajunge la 60. Aceasta este o teorie despre motivul pentru care sumerienii au ales un sistem bazat pe 60, decizie care are încă un impact asupra modului în care măsurăm timpul astăzi.
Dezvoltarea numerelor a fost motivată de nevoia de a ține evidențe pentru un sistem agricol în expansiune. Martin Willis Monroe, expert în culturi cuneiforme de la Universitatea din New Brunswick, Canada, explică faptul că sumerienii foloseau tăblițe de lut pentru a înregistra datele numerice, iar cuneiformul a evoluat din aceste note.
Aceste tăblițe au fost descoperite și descifrate abia în mijlocul secolului al XIX-lea, dezvăluind diversele sisteme numerice utilizate de sumerieni, dintre care cel mai important a fost sistemul sexagesimal. În acest sistem, 60 era folosit similar cu modul în care noi folosim 10 astăzi. Erica Meszaros, recent absolventă a unui doctorat în istoria științelor exacte, explică cum sumerienii au dezvoltat un sistem de numerotare care permitea divizarea eficientă a valorilor.
Orele, minutele și secundele de astăzi sunt moșteniri ale acestei tradiții străvechi, atât de bine înrădăcinate încât o schimbare radicală ar fi dificil de implementat. Deși teoria numărării cu degetele este intrigantă, nu există dovezi clare care să explice alegerea sumerienilor pentru baza 60. Unii cercetători sugerează chiar că acest sistem ar putea fi mai vechi decât cultura sumeriană.
Un avantaj al sistemului sexagesimal este că 60 poate fi divizat în mai multe moduri fără a genera fracții, spre deosebire de 10, care are mult mai puține diviziuni posibile. Acesta a fost un aspect esențial pentru sumerieni, care aveau nevoie de un sistem ușor de utilizat pentru activitățile de zi cu zi, cum ar fi contabilitatea și măsurarea terenurilor.
Originea timpului
Deși nu există dovezi concludente că sumerienii măsurau timpul, este posibil ca măsurarea să fi existat în regiune înainte de utilizarea cadranelor solare și ceasurilor cu apă de către babilonieni, în jurul anului 1000 î.Hr. Rita Gautschy, arheoastronomă la Universitatea din Basel, Elveția, afirmă că vechii egipteni au fost prima civilizație care a împărțit ziua în ore, acest lucru fiind menționat în texte religioase datând din jurul anului 2500 î.Hr.
Instrumentele de măsurare a timpului, precum cadranele solare și ceasurile cu apă, au apărut în Egipt în jurul anului 1500 î.Hr. Deși unele dintre acestea erau folosite în activitățile zilnice, majoritatea aveau o legătură mai strânsă cu ritualurile religioase.
Sosirea minutelor
Babilonienii, care au prosperat între 2000 î.Hr. și 540 î.Hr., au adoptat scrierea cuneiformă și sistemul sexagesimal de la sumerieni. În jurul anului 1000 î.Hr., aceștia au dezvoltat un calendar bazat pe ciclul solar, care se întindea puțin peste 360 de zile. Acest sistem a fost atât de eficient încât a fost preluat de civilizațiile ulterioare pentru a susține datele și tradițiile astronomice.
Babilonienii au împărțit ziua și noaptea în 12 ore, similar cu vechii egipteni, iar durata acestor „ore sezoniere” varia în funcție de lungimea zilei și a nopții. De asemenea, au înființat un sistem de calcul al evenimentelor astronomice, împărțind ziua în 12 „beru”, echivalente cu două ore moderne.
În căutarea unei măsurări mai fine, babilonienii au început să descompună aceste ore duble în 30 de minute, denumite „ush”, fiecare din acestea având echivalentul a patru minute moderne. Aceste minute au fost ulterior împărțite în unități mai mici, „ninda”, fiecare având aproximativ patru secunde moderne. Meszaros subliniază că aceste subdiviziuni sunt rezultatul sistemului sexagesimal.
Este dificil să se stabilească exact cum s-au influențat aceste evoluții antice, însă este clar că grecii antici au adoptat sistemul babilonian, păstrând diviziunile acestuia pentru a adăuga observații noi. Această continuitate în utilizarea sistemului de măsurare a timpului a avut un impact semnificativ asupra modului în care ne raportăm la timpul până în prezent.
