Parlamentul a aprobat astăzi bugetul de stat pentru anul în curs, după mai multe zile de dezbateri în comisii și discuții în coaliție. Documentul prevede sumele alocate pentru investiții, sănătate, educație și infrastructură, precum și pentru alte domenii prioritare în dezvoltarea economică a țării.
Proiectul a fost adoptat cu 319 voturi „pentru”, 104 voturi „împotrivă” și o abținere, în timp ce doi parlamentari nu au participat la vot.
Reprezentanții coaliției de guvernare au subliniat că „bugetul este construit pentru a asigura stabilitate economică și pentru a sprijini proiectele de dezvoltare aflate în derulare”. De cealaltă parte, opoziția a criticat distribuirea fondurilor, afirmând că „nu există măsuri suficiente pentru protejarea populației în fața scumpirilor”.
Parlamentul a adoptat și bugetul asigurărilor sociale de stat, cu 314 voturi „pentru”, 105 „împotrivă”, 12 abțineri și un parlamentar absent, întărind astfel cadrul financiar pentru protecția socială și sprijinul categoriilor vulnerabile.
Dezbaterile în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului au început joi seară, după ce discuțiile din comisiile de buget-finanțe au dus la blocarea adoptării bugetului cu o zi.
Ședința a fost intensificată de atacuri între liderii politici, deschise de președintele PSD, Sorin Grindeanu, care i-a transmis premierului că „încăpățânarea și amenințările cu demisia nu funcționează”.
Premierul Ilie Bolojan a afirmat că votul asupra bugetului este „unul pentru viitorul României, în contextul actual extrem de complicat”, mentionând că „Guvernul vine cu un buget care reflectă posibilitățile adevărate ale țării”.
Grindeanu a specificat că social-democrații nu au votat niciun amendament AUR, dar au reușit să impună Pachetul de Solidaritate, adăugând că „0,04% din PIB, adică un miliard de lei, acesta este rezultatul încrâncenării absurde din ultimele zile”.
Ședința a fost suspendată în noaptea de joi spre vineri și reluată vineri dimineață, la care a participat și premierul Ilie Bolojan.
Proiectul de buget a fost transmis Parlamentului luni și a fost dezbătut în comisiile de specialitate. Blocajul a apărut miercuri, după ce amendamentul PSD privind Pachetul de Solidaritate pentru categoriile vulnerabile nu a întrunit voturile necesare.
UDMR a susținut amendamentul, în timp ce PNL și USR au votat împotrivă, iar AUR nu și-a exprimat votul. În urma scandalului, PSD a amenințat că părăsește dezbaterile pe buget.
„Vreau să fiu foarte clar! Nu cedăm șantajului! Drum bun împreună noii majorități USR-PNL-AUR-POT, creată ad-hoc în Parlament”, a declarat Sorin Grindeanu.
Joi dimineață, liderii partidelor din coaliție s-au întâlnit în biroul președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu. În urma discuțiilor, premierul Bolojan a anunțat că s-a găsit o soluție pentru susținerea Pachetului de Solidaritate de către coaliție.
„Am decis să reducem componenta de cheltuieli care ținea de achitarea unor drepturi obținute de magistrați prin sentințe câștigate în anii trecuți”, a explicat Bolojan.
După această înțelegere, comisiile reunite de buget-finanțe au aprobat amendamentul PSD pentru Pachetul de Solidaritate, în valoare de 1,1 miliarde de lei.












