Hashtagurile au fost introduse pe Twitter în anul 2007, având rolul de a grupa simplu conversațiile pe subiecte comune. Rapid, acestea au devenit esențiale, fiind folosite pentru evenimente majore, campanii sociale sau comerciale și proteste, fiecare dintre acestea având propriul hashtag. Exemplele precum #MeToo, #BlackLivesMatter sau #JeSuisCharlie au depășit spațiul online, influențând dezbateri la nivel global, conform Il Post.
În prezent, situația s-a schimbat. Pe platforma X (fostul Twitter), Elon Musk a încurajat utilizatorii să renunțe la hashtaguri, considerându-le inutile și inestetice. De asemenea, Instagram și TikTok au redus semnificativ numărul recomandat de hashtaguri, iar LinkedIn le-a marginalizat prin implementarea unui algoritm bazat pe inteligență artificială.
Platformele afirmă că algoritmii actuali pot înțelege tematica postărilor fără a necesita etichete textuale. Analiza automată a textului, imaginilor și sunetelor, precum și monitorizarea interacțiunilor (timpul petrecut, comentarii, distribuiri) permit o clasificare și distribuție a conținutului fără intervenția utilizatorului.
Astfel, utilizatorii nu mai trebuie să precizeze subiectul printr-un hashtag. Platforma hotărăște singură relevanța, iar din perspectiva estetică, hashtagurile sunt adesea considerate inutile.
Unii specialiști interpretează această schimbare ca pe o restrângere a libertății online. Adam Aleksic, cercetător în limbaj digital, subliniază că hashtagurile ofereau utilizatorilor posibilitatea de a influența distribuția conținutului, independent de algoritmi. Prin intermediul acestora, oamenii puteau găsi și crea comunități în mod direct. Eliminarea hashtagurilor transferă complet controlul către platforme, care decid ce și când devine vizibil.
Declinul hashtagurilor este, de asemenea, legat de transformarea conținutului. Postările scurte în text au fost înlocuite de formate vizuale, precum videoclipuri, imagini și meme-uri. Campaniile recente se răspândesc prin materiale virale, nu printr-un slogan precedat de „#”.
Un exemplu relevant este „All Eyes on Rafah”, unde mesajul vizual a avut un impact mai semnificativ decât un hashtag unificator. Mișcările există, dar acum nu mai pot fi urmărite cu aceeași ușurință printr-un singur simbol.
În ceea ce privește brandurile și agențiile, hashtagurile au devenit un instrument secundar, utilizat rar și în contexte specifice. Pentru public, acestea sunt adesea percepute ca aparținând unei etape depășite a internetului.
Odată cu dispariția hashtagurilor, se pierde și un mod simplu de organizare colectivă – un cod comun prin care oamenii se adunau în jurul unei idei, fără filtrarea algoritmică. Deși hashtagurile pot părea demodate, absența lor ridică o întrebare esențială: cine are astăzi puterea de a modela conversațiile online?
