Crin Antonescu a declarat că România se află într-un moment critic în ceea ce privește reprezentarea sa pe plan internațional, afirmând că imaginea președintelui în întâlnirile cu liderii europeni reflectă o capitulare în domeniul diplomatic. El consideră că situația nu ține de o forță politică sau de impunerea de condiții, ci de necesitatea unei prezențe active la masa deciziilor.
Fostul lider liberal a comparat poziția României cu cea a altor țări din regiune, subliniind că liderii acestor state sunt vizibili și vocali în marile discuții europene, în timp ce România este absentă din centrul atenției.
„Împreună cu Macron, modul în care se dă deoparte al nostru, Nicușor Dan, și e condus… sunt lucruri într-adevăr simbolice și de care ți-e rușine. Dar și mai rușine mi-e de faptul că nu am chiar nimic de spus. Eu, ca român, n-am nimic de spus. Nu-i vorba de a bate cu pumnul în masă, nu-i vorba de a impune reguli cuiva. Nu-i vorba de a schimba echilibrul de forțe din lume sau din Europa. E vorba să deschizi gura și să arăți că exiști”, a declarat Antonescu.
Antonescu a subliniat că alte state, precum Finlanda și Polonia, reușesc să își facă vocea auzită și să fie constant prezente în negocierile importante, indiferent de popularitatea pozițiilor lor.
„Uitați-vă la președintele Finlandei. Nu mai vorbim de Polonia și de alții. Sunt acolo oamenii. Poți fi de acord cu ei sau nu, îi lauzi, îi înjuri, dar sunt acolo”, a mai spus acesta.
În timpul interviului, Crin Antonescu a afirmat că problema nu mai este una de adaptare sau învățare a funcției, ci o chestiune structurală, pe care o consideră fără soluție.
„Președintele este primul chemat, primul obligat să exprime România în plan internațional și este profund și definitiv incapabil. Nu se face ucenicie la Cotroceni, mai ales în vremurile astea. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt ireparabile”, a adăugat el.
Fostul candidat la prezidențiale a fost clar atunci când a fost întrebat despre șansele de corectare a situației, afirmând că actualul șef al statului nu poate deveni un lider credibil pe plan extern.
„Nu văd cine și cum ar putea să-l facă pe Nicușor Dan să știe și să spună ceva în politica externă sau despre această țară. Sunt ireparabile”, a concluzionat fostul candidat la prezidențiale.












