Bărbatul a fost condamnat pentru constituirea unui grup infracțional organizat, furt calificat cu consecințe deosebit de grave și conducerea unui vehicul fără permis.
Acesta va fi încarcerat într-o unitate de detenție pentru executarea pedepsei.
Conform anchetatorilor, începând din anul 2013, bărbatul ar fi format, împreună cu alte opt persoane, un grup infracțional organizat specializat în furturi, activitatea grupării desfășurându-se pe teritoriul României până în 2017.
Furturile comise
Între 1 noiembrie și 11 decembrie 2013, membrii grupului au intrat prin efracție în patru locuințe, de unde au sustras bunuri și bani, în valoare totală de aproximativ 43.500 de euro și 80.000 de lei.
În noaptea de 4 spre 5 februarie 2017, aceștia au pătruns într-o locuință și au furat bunuri în valoare de 47.700 de euro. În aceeași noapte, au intrat prin efracție și în sediul unei firme, de unde au sustras bunuri în valoare de 15.680 de euro și 108.800 de lei.
De asemenea, în noaptea de 20 spre 21 septembrie 2017, bărbatul a furat bunuri în valoare de 250.100 de lei dintr-o casă de schimb valutar. În noaptea de 21 octombrie 2017, a participat la un alt furt dintr-o locuință, prejudiciul fiind estimat la 70.000 de euro.
În plus, anchetatorii afirmă că acesta ar fi sustras de la două persoane vătămate sume de 3.000 de euro și 23.300 de lei, respectiv 23.000 de euro și 26.000 de lei.
Pentru faptele comise, bărbatul a fost condamnat la 9 ani și 7 luni de închisoare.
Pe numele său a fost introdusă o alertă în Sistemul de Informații Schengen la 21 decembrie 2021, prin intermediul Biroului SIRENE România, în baza unui mandat european de arestare emis de Tribunalul Timiș.
În urma schimbului de informații între autoritățile române și cele franceze, polițiștii au stabilit că bărbatul se afla în Franța, unde ar fi utilizat o identitate falsă.
Acesta a fost depistat la 19 februarie 2024 în localitatea Éragny, în urma unui mandat de percheziție domiciliară, și a fost arestat pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile române.












