„Companiile americane au transmis un mesaj clar: își doresc să continue investițiile în România și consideră că sunt premise solide pentru întărirea relației economice bilaterale în anii următori”, a declarat președintele Nicușor Dan, într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.
În cadrul întâlnirii care a avut loc marți, președintele a abordat subiecte esențiale pentru mediul de afaceri.
Printre aceste subiecte s-au numărat: asigurarea predictibilității și stabilității cadrului economic; colaborarea în domeniul energiei; accesul și utilizarea materiilor prime critice; cooperarea în sectorul sănătății; și transformările din industria IT din România.
Nicușor Dan a subliniat importanța întăririi relevanței României în regiune prin atragerea de investiții americane, având în vedere repoziționările economice globale și necesitatea diversificării lanțurilor de aprovizionare.
„Am transmis companiilor americane că suntem deschiși să valorificăm orice oportunitate de afaceri, având în vedere că România se află la intersecția unor rute energetice și comerciale globale importante”, a concluzionat președintele.












