Pauza a fost provocată de căderea lui Muammar Gaddafi în 2011, în plină Primăvară Arabă. De atunci, Libia a fost afectată de conflicte interne, cu numeroase facțiuni rivale care au blocat oleoductele adversarilor. Aceste acțiuni de asfixiere economică, împreună cu lipsa investițiilor, au paralizat complet industria, conform El Economista.
Deși producția a crescut semnificativ în 2025, atingând 1,38 milioane de barili pe zi, această creștere s-a datorat doar stabilizării proiectelor existente, fără lansarea unor noi concesiuni. Anul a fost, de fapt, haotic, cu pene de curent în întreaga țară și blocaje la benzinării, în condițiile în care petrolul era extras, dar nu putea fi transportat sau procesat din cauza amenințărilor militare.
Totuși, miercuri a avut loc ceea ce părea imposibil. Libia a organizat prima rundă de noi licitații în ultimii 17 ani, având ambiția de a marca începutul unei mari relansări și de a impulsiona suplimentar piața globală. Cele mai importante companii din sector au participat, printre care Chevron, BP, Eni, Repsol și QatarEnergy. Cu toate acestea, piața a reacționat cu dezamăgire.
„Ne aflam în fața unei licitații istorice, dar nu a îndeplinit așteptările”, au comentat experții de la Energy Intelligence. „Prima rundă din ultimii 17 ani nu a fost la înălțime, deoarece companiile internaționale au adjudecat doar cinci din cele 22 de blocuri scoase la ofertă de Libia”, a precizat firma de consultanță. Restul a fost marcat de incertitudine, întrucât National Oil Corporation nu a făcut public prețul licențelor și a anunțat o nouă rundă de licitații la finalul acestui an.
„Răspunsul limitat la runda de licențe este dezamăgitor pentru NOC, mai ales având în vedere că zeci de companii, inclusiv mari jucători internaționali, fuseseră precalificate”, a declarat Hamish Kinnear, analist la Verisk Maplecroft.
În concluzie, entuziasmul legat de potențialul rezervelor țării, estimate de OPEC la 48,4 miliarde de barili, a fost umbrit de incertitudinea care persistă în statul nord-african. Într-un interviu acordat AFP, North Africa Risk Consulting a afirmat că ofertele „au fost o dezamăgire considerabilă având în vedere așteptările. Companiile rămân foarte prudente în fața riscurilor care persistă în Libia. Fiabilitatea instituțiilor și condițiile oferite de țară sunt încă sub semnul întrebării”.
De exemplu, luna trecută, Libia a semnat acorduri cu ConocoPhillips și TotalEnergies pentru extinderea investițiilor cu 20 de miliarde de dolari și creșterea producției. Obiectivul este să se majoreze cu 850.000 de barili pe zi în perioada următoare. Acest acord bilateral părea a fi doar un aperitiv înaintea marii licitații din această săptămână, însă acum apar îndoieli cu privire la valoarea acestei formule comparativ cu modelul negocierilor directe cu Tripoli.
Înaintea licitației, S&P Global sublinia că „este în joc un flux de 1 milion de barili pe zi de țiței libian către piața europeană, unde consumatorii au fost parțial abandonați de Rusia”. Înainte de căderea lui Gaddafi, Libia producea 1,58 milioane de barili pe zi. Ulterior, producția a scăzut dramatic, după război ajungând la doar 20.000 de barili zilnic, iar recent a revenit la circa 1,26 milioane. Cu noile tehnici de extracție offshore, potențialul este mult mai mare.
Guvernul libian vorbea, înainte de eșecul licitației, despre creșterea producției la 2 milioane de barili pe zi până în 2028. Petrolul libian are avantajul de a fi ușor și mai ieftin de rafinat. „Pe termen scurt, orice intrare de acest tip de țiței va pune presiune suplimentară pe prețurile din Europa, care deja scad ușor pe fondul slăbirii fundamentelor sezoniere și al diminuării primelor de risc”, a explicat S&P Global.
Cu toate acestea, obiectivele rămân afectate de riscurile politice. „La finalul lunii mai au apărut relatări despre un asalt asupra companiei petroliere de stat și amenințări de închidere a mai multor câmpuri, iar asasinarea unui lider de miliție a declanșat cele mai grave confruntări din ultimii ani la Tripoli”, arată S&P Global. Agenția subliniază că, deși există o stabilitate relativă, haosul rămâne prezent și poate reizbucni oricând.
„Un acord politic permanent care să reunifice guvernele rivale din Libia rămâne o perspectivă îndepărtată, având în vedere consolidarea celor două elite aflate la putere”, precizează agenția. Totuși, potențialul uriaș al petrolului libian nu poate fi complet ignorat. „Operatorii comerciali cu apetit ridicat pentru risc ar putea accepta un anumit grad de instabilitate politică drept preț al afacerilor.”
Middle East Institute arată că „întrebarea pentru companiile petroliere internaționale nu este dacă Libia are petrol și gaze de exploatat. Are. Întrebarea este dacă actualele condiții politice, economice și de securitate permit transformarea acestui potențial în randamente fiabile și dacă schimbările pe termen scurt pot altera acest calcul”.
Pe lângă riscurile de securitate și geopolitice, există probleme serioase legate de valută. Banca Centrală a Libiei a anunțat că veniturile petroliere depuse, esențiale pentru susținerea monedei, sunt de doar 287 de milioane de dolari, în timp ce vânzările de valută au depășit 1 miliard de dolari. Într-o țară care importă majoritatea alimentelor pe un teritoriu dominat de deșert, dezechilibrul este alarmant. Potrivit Băncii Centrale, la jumătatea lunii ianuarie 2026, scrisorile de credit restante din 2025 ajungeau la aproximativ 4,3 miliarde de dolari.
Aceste probleme s-au transformat rapid în tensiuni valutare, afectând și companiile din regiune. Dinarul libian s-a depreciat cu 16% față de euro într-o singură lună și cu 32% în ultimul an, semn al fragilității monedei.
În plus, investitorii ezită din cauza infrastructurii deteriorate după decenii de conflict. „Infrastructura Libiei este îmbătrânită, slab întreținută și tot mai fragilă. Degradarea afectează nu doar instalațiile petroliere și de gaze, ci și producția de electricitate, rețelele de transport, sistemele de apă, porturile și coridoarele logistice.”
În concluzie, marea licitație a arătat că drumul către o relansare petrolieră amplă nu va fi atât de lin. Petrolul ușor și rentabil al Libiei nu este suficient pentru a compensa de unul singur riscurile geopolitice, monetare și infrastructurale. Direcția este stabilită, însă revenirea acestui titan petrolier va fi un proces gradual, fără o revoluție instantanee.
