Emmanuel Macron a dispus desfășurarea portavionului Charles de Gaulle în Marea Mediterană și a comunicat dorința de a „construi o coaliție” pentru a asigura „căile maritime critice”, conform publicației Le Figaro.
„Strâmtoarea Ormuz este acum închisă”, a subliniat Emmanuel Macron.
În urma „atacurilor limitate” asupra unor baze militare franceze, președintele Macron a decis să trimită în regiune și o fregată franceză. Două baze militare franceze au fost vizate de atacuri, a precizat Emmanuel Macron marți seara, în cadrul unui discurs adresat națiunii. El a menționat că vrea „să proiecteze o forță defensivă”.
„Avem acorduri de apărare care ne leagă de Qatar, Kuweit și Emiratele Arabe Unite. De asemenea, suntem în relații de apărare cu Iordania și aliații noștri kurzi. Am doborât drone în legitimă apărare. Pe lângă resursele deja existente, radare și avioane de vânătoare Rafale au fost desfășurate în ultimele ore”, a adăugat el.
„Multe lucruri sunt încă instabile, dar Franța rămâne o putere care caută să mențină pacea, o forță puternică și stabilă”, a declarat Emmanuel Macron.
În același timp, el a avertizat că atacurile americane și israeliene asupra Iranului au avut loc cu încălcarea dreptului internațional.
„Împreună cu Germania și Regatul Unit, am solicitat în mod clar încetarea atacurilor”, a afirmat el.
Totuși, el a subliniat că nu există motive pentru a „jeli” dictatorii care își omoară propriul popor.












