Senatul a adoptat inițiativa legislativă propusă de deputatul USR Alin Stoica, care prevede ca membrii comisiilor de evaluare a gradului de handicap, precum psihologi, asistenți sociali și juriști, să dețină experiență relevantă în domeniul asistenței persoanelor cu dizabilități.
Această propunere limitează mandatele la două perioade de câte patru ani și stabilește condiții clare pentru încetarea calității de membru.
„Prin această modificare a legii, încurajăm rotația profesională și aducem mai multă experiență în comisiile de evaluare a gradului de handicap, reducând riscul de practici rutiniere sau rigidizare decizională. În plus, măsura sporește transparența administrativă și constituie o barieră suplimentară împotriva corupției și a abuzurilor din partea persoanelor cu false dizabilități”, a declarat Stoica.
Senatoarea USR Cynthia Păun, vicepreședintă a Comisiei pentru familie și solidaritate socială, a subliniat importanța profesionalismului membrilor acestor comisii pentru credibilitatea sistemului public.
„Comisiile de evaluare a gradului de handicap iau decizii cu impact direct asupra accesului la prestații sociale, servicii de sprijin și integrare profesională. Astfel, standardul profesional al acestor comisii nu poate fi considerat o chestiune secundară”, a afirmat Păun.
În favoarea inițiativei legislative au votat 71 de senatori, 3 s-au opus, iar 35 s-au abținut. Inițiativa va fi trimisă acum la Camera Deputaților, pentru dezbateri și vot final, aceasta fiind for decizional.












