Nereînnoirea contractelor pe durată determinată, care ajung la termen, nu constituie „disponibilizare”, iar etapele acestui proces au fost comunicate partenerilor sociali, conform unui comunicat al Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia.
CE Oltenia, companie administrată în sistem dualist, este controlată de stat prin Ministerul Energiei, care deține 87,48% din capitalul social. Fondul Proprietatea S.A. deține 11,81% din acțiuni, iar Electrocentrale Grup S.A. are 0,46% din capitalul social. Această întreprindere de stat din România activează în domeniul extracției lignitului și producției de energie electrică, fiind unul dintre principalii angajatori din regiune, cu peste 8.000 de angajați, într-o zonă cu rate ale șomajului ce depășesc constant media națională.
Reporter: Care este poziția oficială a Consiliului de Supraveghere față de afirmațiile conform cărora închiderea și disponibilizările ar fi decizii asumate „indiferent de profitul realizat” și în ce cadru strategic și juridic se înscriu aceste măsuri?
CS al CE Oltenia: În legătură cu declarațiile referitoare la închiderea unor capacități și la reducerea numărului de locuri de muncă „indiferent de profitul realizat”, dorim să subliniem că măsurile implementate nu sunt decizii conjuncturale, ci fac parte din programul de restructurare și decarbonizare aprobat la nivel național și european. Acest program prevede un calendar etapizat pentru reducerea capacităților pe bază de cărbune, conform angajamentelor asumate de statul român în domeniul tranziției energetice. Prin urmare, cadrul strategic și juridic este preexistent și obligatoriu, iar măsurile se aplică indiferent de performanța financiară a companiei.
Reporter: Vă referiți la contracte individuale de muncă pe durată determinată, încheiate anual și prelungite succesiv, care urmează să ajungă la termen fără a fi reînnoite, sau la contracte nedeterminate ale angajaților din CEO? Dacă discutăm strict despre contracte determinate, considerați că este corect să calificăm situația drept „disponibilizare” sau, din punct de vedere juridic, este vorba despre încetarea de drept a unor contracte ajunse la termen, conform programului de restructurare aprobat anterior?
CS al CE Oltenia: Referitor la numărul de salariați și categoriile de contracte individuale de muncă, menționăm că, la data de 25.02.2026, Complexul Energetic Oltenia are în total 7.788 de angajați, dintre care 1.947 au contracte individuale de muncă pe durată determinată, ce ajung la termen, iar 5.841 au contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată.
Din punct de vedere juridic, contractele pe durată determinată care ajung la termen și nu sunt reînnoite nu reprezintă o „disponibilizare”, ci constituie încetarea de drept a contractului, conform Codului muncii. Termenul „disponibilizare” este corect folosit numai în cazul încetării contractelor pe durată nedeterminată din motive neimputabile salariatului, conform legii.
Reporter: Vă rugăm să precizați din ce an datează programul de restructurare/decarbonizare care stă la baza acestor măsuri, prin ce acte a fost aprobat și în ce măsură actuala etapă reprezintă implementarea angajamentelor asumate anterior?
CS al CE Oltenia: Programul de restructurare/decarbonizare se bazează pe documente aprobate începând cu anul 2020, când a fost elaborat Planul de restructurare al Societății Complexul Energetic Oltenia și transmis Comisiei Europene de către reprezentanții companiei și ai Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin intermediul Consiliului Concurenței. Planul a fost aprobat de Comisia Europeană prin Decizia C(2022) 553 final din 26.01.2022, referitoare la ajutorul de stat SA.59974-2021/C (ex 2020/N, ex 2020/PN) („Decizia Comisiei Europene”).
În conformitate cu planul de restructurare notificat și aprobat la nivelul Comisiei Europene, precum și cu angajamentele asumate prin politicile energetice și de mediu ale României, actuala etapă reprezintă implementarea calendarului stabilit anterior, nefiind o inițiativă recentă.
Reporter: De asemenea, vă rugăm să clarificați dacă reprezentanții salariaților au fost informați și consultați în cadrul mecanismelor de dialog social prevăzute de lege cu privire la aceste măsuri, având în vedere că programul nu a fost adoptat recent, ci face parte dintr-un cadru strategic stabilit anterior.
CS al CE Oltenia: În ceea ce privește dialogul social, menționăm că mecanismele legale de informare și consultare a reprezentanților salariaților sunt respectate conform legislației muncii și contractului colectiv de muncă aplicabil. Programul de restructurare nu este unul nou, ci face parte dintr-un cadru strategic cunoscut, iar etapele acestuia au fost comunicate corespunzător în structurile de dialog social.
Consiliul de Supraveghere își desfășoară activitatea în conformitate cu competențele legale și urmărește implementarea responsabilă a angajamentelor asumate, respectând drepturile salariaților și obligațiile legale ale companiei.
Liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia afirmă că nu au fost informați oficial cu privire la încetarea contractelor angajaților pe perioadă determinată, programată pentru 1 aprilie și 1 mai – datele la care acestea încetează de drept.
Cei mai mulți sindicaliști spun că au aflat despre aceste informații direct, în urma discuțiilor cu premierul Ilie Bolojan, și că administrația nu le-a comunicat faptul că raporturile de muncă pentru angajații ale căror contracte expiră nu vor mai fi prelungite.












