Poziția privind o eventuală nominalizare la SRI
„Trebuie să fii ipocrit să vii să spui dom’le, nu mi-aș dori să fiu directorul SRI. Dacă cineva îți propune acest lucru, eu nu știu câți oameni ar fi. E complicat, nu pot să mă gândesc la așa ceva, pentru că nu se pune problema. Dacă se va pune vreodată problema, o să mă gândesc la acel moment. N-are sens să anticipez niște lucruri despre care nu poate fi vorba în acest moment”, a spus Abrudean referitor la o posibilă numire a sa la conducerea Serviciului Român de Informații.
„Nu e nevoie de o persoană care se califică la locul de muncă”
În legătură cu profilul unui director al serviciilor de informații, președintele Senatului a declarat: „Nu cred că e nevoie pentru o astfel de poziție de o persoană care să se califice la locul de muncă. Evident, și eu consider că e nevoie de o persoană care să cunoască foarte bine modul de funcționare a statului, instituțiile, modul în care relaționează ele”.
Liderul liberal a subliniat că nominalizările ar trebui să aibă o relație bună cu zona politică. „Evident se poate relaționa cu mediul politic pentru că ne place, nu ne place directorul civil al unui astfel de serviciu. Este politic. Poate fi apolitic el ca persoană, dar relaționează cu mediul politic, cu instituțiile conduse de politicieni. Este votat de Parlamentul României care este politic. Deci, cred că sunt câteva condiții pe care ar trebui să le îndeplinească aceste persoane”, a declarat Abrudean.
Referitor la o posibilă numire a unui președinte care să nu provină din zona politică, Abrudean a afirmat: „Este opțiunea președintelui, e decizia domniei sale, dar așa cum arată lucrurile în acest moment și contextul nu numai cel din România, ci din toată regiunea, eu cred că e nevoie de oameni cu experiență care să fi condus instituții, autorități, să fi interacționat în zona publică, pentru că eu cred că înțeleg lucrurile mult mai bine”.












