„O decizie importantă pentru securitatea și economia noastră: planul României pentru Programul SAFE a fost aprobat de Comisia Europeană. Facem parte din primul val de 8 țări (alături de Belgia, Bulgaria, Danemarca, Spania, Croația, Cipru și Portugalia) care au primit undă verde pentru investiții strategice în apărare. Programul SAFE (Security Action for Europe) se întinde până în 2027, iar România a obținut, în urma negocierilor, a doua cea mai mare alocare din Uniune, 16,68 miliarde de euro”, a declarat Oana Țoiu într-un mesaj publicat vineri pe Facebook.
Ministrul a subliniat că miza nu constă doar în achiziția de echipamente militare, ci și în investițiile în companiile românești și în infrastructura duală.
„Investițiile se vor realiza cu implicarea lanțului local de aprovizionare, ceea ce înseamnă contracte pentru firmele românești și locuri de muncă specializate aici, acasă. Banii vor fi direcționați și către industria națională de apărare pentru sisteme de protecție și tehnică modernă, dar și în infrastructură duală. Planul include finanțarea pentru infrastructura care poate fi utilizată atât militar, cât și civil, permițându-ne astfel să accelerăm finalizarea tronsoanelor din A7 și A8, esențiale pentru a lega Moldova de restul țării și pentru a deschide noi rute rapide cu vecinii noștri”, a detaliat ministrul în postarea sa.
Șefa diplomației de la București a menționat că aprobarea planului a fost rezultatul unui efort interinstituțional, implicând Administrația Prezidențială, Cancelaria Prim-ministrului, precum și ministerele Apărării, Economiei, Afacerilor Externe, Finanțelor, Transporturilor și Interne. Ea a punctat: „Lucrăm deja pentru a parcurge etapele tehnice la nivelul Consiliului UE, astfel încât aceste resurse să fie investite cât mai rapid în apărarea și în economia României”.












