Alice Lovatt, muziciană și lucrătoare într-un centru de plasament din Liverpool, a experimentat ani de zile întârzieri constante, ceea ce i-a afectat viața profesională și relațiile personale, generând stres și sentimente de rușine.
„Nu am acel ceas interior care să-mi spună cât timp a trecut”, a declarat ea. La 22 de ani, după ce a fost diagnosticată cu ADHD, a realizat că problema sa avea un nume: orbire temporală în ADHD.
Conceptul de orbire temporală în ADHD a fost introdus în 1997 de neuropsihologul Russell Barkley, care a folosit termenul de „miopie temporală”. Această dificultate este legată de funcțiile executive ale creierului, care sunt controlate de lobii frontali, responsabilizați cu planificarea, organizarea și gestionarea timpului, conform informațiilor furnizate de Euronews.
Psihoterapeuta Stephanie Sarkis evidențiază că diferența majoră constă în impactul funcțional. „Oricine poate întârzia ocazional, dar în ADHD vorbim despre o afectare care influențează munca, viața de familie, relațiile sociale și gestionarea banilor”, explică ea. Orbirea temporală în ADHD este, așadar, parte integrantă a unui tablou mai complex de simptome.
Specialiștii atrag atenția că orbirea temporală în ADHD nu trebuie confundată cu alte cauze ale întârzierii. Terapeutul Jeffrey Meltzer menționează că unele persoane întârzie să ajungă din cauza anxietății sociale sau a disconfortului provocat de conversațiile superficiale. Altele pot folosi întârzierea ca o modalitate de a-și recâștiga controlul asupra propriei vieți.
Există, de asemenea, situații în care latența este asociată cu un sentiment de superioritate sau cu lipsa de respect față de timpul celorlalți. În aceste cazuri, comportamentul nu este legat de orbirea temporală în ADHD, ci de trăsături de personalitate și atitudini problematice.
Indiferent de cauză, experții subliniază că responsabilitatea față de impactul asupra celorlalți rămâne o prioritate. Instrumentele utilizate pentru a gestiona orbirea temporală în ADHD pot fi benefice pentru oricine are dificultăți în organizarea timpului: utilizarea ceasurilor inteligente, setarea alarmelor multiple, fragmentarea sarcinilor și evitarea supraîncărcării programului.
Alice Lovatt a realizat că rutina ei de dimineață, estimată inițial la 20 de minute, dura în realitate 45. Deși metodele nu funcționează perfect de fiecare dată, ea afirmă că a devenit mult mai fiabilă. Orbirea temporală în ADHD poate fi gestionată, chiar dacă nu poate fi complet eliminată.
