Daniel Băluță a transmis, vineri seara, prin intermediul Facebook-ului, că lucrările de refacere a Planșeului Unirii progresează într-un ritm alert.
„Constructorii au finalizat astăzi a patra secțiune a noii plăci de beton din Piața Unirii. Pentru această secțiune, care are o lățime de 32 de metri, o lungime de 22 de metri și o grosime de 1,4 metri, au fost utilizate 432 de metri cubi de beton”, a declarat primarul.
De asemenea, edilul a menționat că, începând de săptămâna viitoare, vor demara pregătirile pentru turnarea celei de-a cincea secțiuni a noului planșeu, iar lucrările continuă și în celelalte zone ale șantierului.












