Nicușor Dan a afirmat, în cadrul Consiliului pentru Pace, că România poate contribui la stabilizarea situației din Gaza prin măsuri umanitare, sprijin pentru refacerea serviciilor de urgență, educație și reconstrucția instituțiilor.
„În primul rând, domnule Președinte Trump, vă mulțumesc că ați convocat această întâlnire atât de importantă. Vă mulțumesc, de asemenea, pentru implicarea și leadershipul dumneavoastră în ceea ce privește planul de pace pentru Gaza, un plan care a fost cuprinzător și durabil, precum și pentru eforturile și rezultatele obținute în alte părți ale lumii. Cred că toată lumea își dorește pace, stabilitate și prosperitate în Gaza, însă întrebarea este cum să acționăm în acest sens. De aceea, această întâlnire și acest format sunt importante”, a menționat Nicușor Dan.
Referitor la aspectul umanitar, Nicușor Dan a subliniat că România poate crește numărul de zboruri pentru evacuarea copiilor bolnavi și tratarea acestora în spitale din țară.
În intervenția sa, Nicușor Dan a detaliat contribuțiile pe care România le poate aduce în domeniul umanitar și al reconstrucției. „Cum poate contribui România – în primul rând, în ceea ce privește situația umanitară – putem crește numărul de zboruri pentru a evacua copiii bolnavi și pentru a-i trata în spitalele românești. Am realizat deja acest lucru și putem oferi asistență pentru 1.000 de copii și 4.000 de membri ai familiilor acestora”, a afirmat el.
Discursul lui Nicușor Dan:
UPDATE 17:40 Marco Rubio: Nu există plan B pentru Gaza
„Ne aflăm astăzi aici deoarece președintele Statelor Unite, Donald J. Trump, are atât capacitatea, cât și voința de a-și folosi puterea funcției sale pentru a gândi în afara tiparelor. A fost o criză foarte specială în Gaza, una pe care instituțiile internaționale existente nu au putut să o rezolve sau să o înțeleagă”, a declarat Rubio.
El a precizat că „era nevoie de o soluție foarte specifică, care să necesite parteneriatul tuturor națiunilor prezente aici, inclusiv a celor care au statut de observator”.
Acesta a subliniat că există un drum lung de parcurs în ceea ce privește instaurarea Păcii în Gaza, eforturile necesită contribuția tuturor membrilor prezenți.
Despre situația din Gaza, Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio a afirmat: „Trebuie să facem asta cum trebuie. Nu există un plan B pentru Gaza. Planul B înseamnă revenirea la război”, a declarat oficialul.
UPDATE 17:30 JD Vance: angajamentul lui Trump „a fost cel care a dus la obținerea păcii în Gaza”
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a afirmat că angajamentul președintelui Donald Trump „a fost cel care a dus la obținerea păcii în Gaza”.
„Ne aflăm astăzi aici pentru a salva viețile oamenilor, pentru a promova pacea și pentru a asigura bunăstarea poporului american”, a mai spus vicepreședintele SUA.
Vance a mulțumit, de asemenea, președinților Armeniei și Azerbaidjanului pentru contribuția lor la aducerea păcii între cele două țări.
UPDATE 17:15 Trump: Lucrăm pentru un „viitor mai luminos” al Fâșiei Gaza
„Lucrăm împreună pentru a asigura viitorul mai luminos al Fâșiei Gaza, al Orientului Mijlociu și al întregii lumi”, a afirmat Trump.
Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor contribui cu 10 miliarde de dolari la Consiliul pentru Pace.
„Am avut un sprijin puternic pentru această sumă”, a spus el, adăugând că, în comparație cu costurile unui război, este „o sumă foarte mică”.
Trump nu a specificat modul în care vor fi folosiți banii.
Separat, Trump a menționat că membrii Consiliului pentru Pace au strâns peste 7 miliarde de dolari pentru un pachet de ajutor destinat Gazei.
El a afirmat că liderii mai multor state, inclusiv Kazahstan, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite, Maroc, Bahrain, Qatar, Arabia Saudită, Uzbekistan și Kuweit, „au contribuit cu peste 7 miliarde de dolari” la acest efort.
„Asta e grozav. Mulțumesc, băieți”, a spus Trump, adăugând că și alte state urmează să contribuie și că aceasta a fost prima întâlnire a formatului.
UPDATE 16:55 Donald Trump a spus că Nicușor Dan e „prim-ministrul” României
„Prim-ministrul Dan al României, un om grozav. Oameni minunați. Poporul român este fantastic, oameni fantastici, la fel cum și tu ești fantastic. Și mulți dintre ei vin și muncesc în această țară și ne ajută aici, iar ei sunt pur și simplu oameni foarte serioși”, a spus Donald Trump.
UPDATE 16:40 Trump: „Pacea este foarte dificilă, dar o vom obține”
Președintele SUA, Donald Trump, a afirmat, la Consiliul pentru Pace, că obținerea păcii este „foarte dificilă”, însă susține că aceasta va fi atinsă. El a descris formatul drept „una dintre cele mai importante inițiative” la care participă Statele Unite.
Trump a subliniat aprecierea pentru prezența liderilor care au participat la întâlnirile de astăzi și a adăugat că relația sa cu aceștia este „foarte bună”.
În același timp, liderul american a menționat că „încă avem câteva lucruri de făcut” și a subliniat că situația din Gaza este „complexă”.
UPDATE 16:35 Primele imagini cu Nicușor Dan la reuniunea inaugurală a Consiliului pentru Pace
Președintele României, Nicușor Dan, stă lângă Tony Blair, fost premier al Marii Britanii.
UPDATE 16:15 Primele imagini de la fotografia de grup a inaugurării Consiliului pentru Pace
Primele fotografii de la Consiliul Păcii surprind sosirea mai multor lideri, inclusiv a președintelui și vicepreședintelui SUA, precum și a secretarului de stat american.
În imaginile publicate până în acest moment nu este prezent și președintele României.
UPDATE Lista intervențiilor
Nicușor Dan va vorbi alături de alți 12 oficiali străini, conform documentelor Casei Albe.
Știrea inițială: Reuniunea Consiliului pentru Pace, la care România – prin președinte – va avea calitatea de observator – a avut loc joi, la Washington DC.
Președintele SUA, Donald Trump, a spus că în Consiliul pentru Pace se vor alătura „cei mai mari lideri din lume”.
Reuniunea s-a desfășurat la sediul Institutului pentru Pace din Statele Unite ale Americii din Washington, D.C.
După ce a primit invitația de a participa la această ședință, Nicușor Dan a solicitat clarificări suplimentare privind ce poate face un stat care nu este membru, dar care rezonează cu direcția organizației.
După câteva zile de discuții cu partea americană, președintele României a stabilit ce înseamnă să fii observator la această reuniune și consideră că e în interesul României să participe în această calitate, a declarat Nicușor Dan la Radio România Actualități.
Întrebat ce înseamnă să fii observator, Dan a explicat că „ai un cuvânt de spus acolo, să contribui în direcția în care merge această organizație”.
La Consiliul Păcii, la această primă întâlnire s-a discutat exclusiv despre Gaza, dar „chestiunile internaționale sunt toate într-o mai strânsă sau mai largă legătură”.
„Deci noi suntem interesați de un context internațional de pace în toate regiunile globului. Suntem foarte interesați de a ne menține legătura privilegiată cu Statele Unite ale Americii, care este un pilon important de securitate pentru România și, prin urmare, participăm la această inițiativă inițiată de Statele Unite care își propun în momentul acesta să stabilizeze o zonă a Orientului Mijlociu importantă în economia globală”, a afirmat Dan.
Chestionat despre obiectivele acestei întâlniri, Nicușor Dan a menționat că există un acord de încetare a focului, iar pe de altă parte există și o rezoluție a ONU care oferă direcții pentru cum ar trebui să arate Gaza și regiunea în perioada următoare.
„Mergem la o discuție care să vadă care sunt pașii următori în teren, fie că vorbim de aspecte umanitare, fie că discutăm despre forțele interne de poliție, fie că ne referim într-un context ulterior la forțe internaționale de menținere a păcii”, a concluzionat Dan.












