Evenimentul se desfășoară la Washington, unde România participă ca observator, iar Nicușor Dan este singurul lider de stat din Uniunea Europeană prezent la reuniune.
În cadrul intervenției sale, Donald Trump a discutat despre relația cu România și despre comunitatea românească din Statele Unite, adresându-se direct liderului român.
„Prim-ministrul Dan al României, oameni minunați, poporul român este fantastic, fantastic! Tu ești fantastic (n.r. arătând cu degetul spre Nicușor Dan). Sunteți fantastici, iar mulți dintre români vin și muncesc în această țară și ne ajută aici, știți, și sunt oameni cu adevărat de încredere.”
[„Prime minister Dan of Romania, wonderful people, the Romanian people are fantastic, fantastic! You are fantastic, and a lot of them come and work in this country and help us in this country, you know, and they are really solid people”.]
Declarația a fost rapid remarcată și a circulat pe rețelele sociale, în special din cauza unei erori legate de funcția ocupată de Nicușor Dan, care este președintele României, nu prim-ministru.
Reuniunea Consiliului pentru Pace reprezintă prima întâlnire oficială a structurii inițiate de administrația Trump, iar participarea României este considerată un moment diplomatic semnificativ pentru relația bilaterală cu Statele Unite. Șeful statului român va susține, de asemenea, o intervenție în cadrul evenimentului.












