Melléthei-Barna este căsătorit cu sora lui Péter Magyar, iar opoziția, alături de criticii noului guvern, a acuzat executivul de nepotism chiar înainte ca acesta să preia mandatul, conform Euronews. Anunțul retragerii a fost făcut de Melléthei-Barna printr-un mesaj pe rețelele sociale. „Pentru a nu exista nici cea mai mică umbră asupra schimbării de regim, am discutat cu Péter Magyar și am convenit că interesul țării și al guvernului Tisza este ca funcția de ministru al Justiției să fie ocupată de un profesionist evaluat doar prin faptele sale”, a comunicat acesta. Decizia a fost luată cu câteva zile înainte ca noul guvern să depună jurământul.
Márton Melléthei-Barna este avocat și coleg de generație universitară cu Péter Magyar. Acesta a fost unul dintre cei zece membri fondatori ai partidului Tisza în 2020. De atunci, a ocupat funcția de director juridic al formațiunii, coordonând mai multe structuri juridice ale partidului. De asemenea, a reprezentat partidul în cadrul Comisiei Electorale Naționale în timpul alegerilor europarlamentare din 2024.
Nominalizarea lui Melléthei-Barna a generat reacții puternice, în special din partea partidului Fidesz, formațiunea fostului premier Viktor Orbán, care a pierdut alegerile parlamentare din 12 aprilie în fața partidului Tisza. Péter Magyar a recunoscut că legătura de familie dintre cei doi a creat „o dilemă serioasă”. „Trebuie să readucem țara pe drumul corect, să recuperăm fondurile europene, să repornim economia și să îmbunătățim serviciile publice”, a afirmat viitorul premier într-un mesaj video publicat online. El a mai spus că noul executiv trebuie să „vindece rănile ultimelor decenii” și să aducă „dreptate pentru crimele vechiului regim”.
Ungaria se pregătește pentru schimbarea de putere. După retragerea candidaturii, Péter Magyar trebuie să desemneze rapid un nou ministru al Justiției înainte de instalarea oficială a guvernului, programată pentru sâmbătă. Data aleasă pentru învestire coincide cu Ziua Europei, care sărbătorește declarația lui Robert Schuman din 9 mai 1950, considerată actul fondator al Uniunii Europene. Victoria partidului Tisza în alegerile din aprilie a pus capăt dominației politice exercitate timp de ani de zile de Fidesz și Viktor Orbán asupra Ungariei.












