Donald Trump a făcut anunțul pe rețeaua sa de socializare, Truth Social. Decizia a fost luată la finalul unei întâlniri cu șeful NATO, Mark Rutte, în cadrul căreia a fost stabilit un cadru pentru un viitor acord referitor la Groenlanda. Ca urmare a acestei întâlniri, liderul SUA a anunțat că renunță la tarifele vamale impuse țărilor europene.
„Pe baza unei întâlniri foarte productive pe care am avut-o cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte, am format cadrul unui viitor acord cu privire la Groenlanda și, de fapt, la întreaga regiune arctică. Această soluție, dacă va fi realizată, va fi una excelentă pentru Statele Unite ale Americii și pentru toate națiunile NATO. Pe baza acestei înțelegeri, nu voi impune tarifele care urmau să intre în vigoare la 1 februarie”, a scris Donald Trump.
Președintele SUA a adăugat că discuțiile vor continua.
„Discuții suplimentare au loc cu privire la Domul de Aur în ceea ce privește Groenlanda. Informații suplimentare vor fi puse la dispoziție pe măsură ce discuțiile progresează. Vicepreședintele JD Vance, Secretarul de Stat Marco Rubio, Trimisul Special Steve Witkoff și alte persoane, după cum este necesar, vor fi responsabile de negocieri – Aceștia îmi vor raporta direct”, a precizat Donald Trump.
În aceeași zi, în timpul discursului său de la Davos, președintele american a amenințat Europa, afirmând: „Dacă europenii nu vor să ne dea Groenlanda, noi ne vom aminti”. El a adăugat: „Vrem o bucată de gheață pentru protecția lumii, nu am cerut niciodată altceva”.











