Vicepreședintele Parlamentului European, Nicu Ștefănuță, a reacționat miercuri la gestul președintelui AUR, George Simion, care a tăiat un tort în formă de Groenlanda, decorat cu steagul Statelor Unite, în cadrul unui eveniment desfășurat la Washington.
Incidentul a avut loc la Trump Kennedy Art Center, unde George Simion a fost distins cu un premiu din partea organizației Republican for National Renewal, în semn de apreciere pentru contribuția sa la promovarea libertății de exprimare și a democrației în Europa.
În imaginile distribuite pe rețelele de socializare pot fi observate și câțiva membri ai Congresului american. Înainte de a tăia tortul, Simion a declarat unui participant din Groenlanda că „vom fi acolo pentru toți oamenii liberi din lume”.
După apariția acestor imagini, eurodeputatul Nicu Ștefănuță i-a adresat un mesaj public liderului AUR prin intermediul unui videoclip postat pe pagina sa de Facebook.
„George Simion, am un mesaj pentru tine: Să-ți stea în gât tortul ăla! Când tai tortul ăla, gândește-te că poate era Dobrogea în locul Groenlandei și cineva îți cerea acel teritoriu. Pentru că noi suntem parte dintr-o familie, și când ești parte dintr-o familie ai grijă de nevoile celor din familia ta. Dacă unul din membrii familiei este atacat, nu râzi la lucruri serioase. Pentru că, data viitoare, poate ești tu la rând. Așa că, să-ți stea în gât tortul ăla!”, a afirmat Nicu Ștefănuță în mesajul său adresat lui George Simion.
Mesajul lui Nicu Ștefănuță a generat numeroase reacții controversate pe rețelele sociale, venind atât din partea susținătorilor lui George Simion, cât și a celor din partidul AUR.












