Ministrul Energiei a declarat că a preluat mandatul într-o perioadă dificilă, confruntându-se cu presiuni semnificative asupra pieței de energie electrică și cu previziuni negative pentru sfârșitul anului 2025, în contextul liberalizării prețurilor și al lipsei capacităților de producție.
Bogdan Ivan a explicat că liberalizarea pieței de energie electrică, eliminarea plafonării de la 1 iulie, situația centralelor pe cărbune și deficitul de producție amenințau să mențină un nivel ridicat al prețurilor pentru consumatori.
„Liberalizarea prețurilor de energie electrică și eliminarea plafonării la 1 iulie, centralele pe cărbune care nu vor fi închise la finalul acestui an, plus lipsa capacităților de producție și absența noilor centrale pentru a reduce prețurile energiei”, a precizat acesta.
Ministrul a subliniat că, la șase luni de la preluarea mandatului, piața oferă acum mai multe opțiuni la prețuri sub cele înregistrate la începutul verii, încurajând consumatorii să își schimbe furnizorul pentru a diminua costurile facturilor.
„Când oamenii au început să plătească 1,50 lei, 1,55 lei, 1,60 lei pe kWh consumat în țara noastră, astăzi, la 6 luni de mandat, aveți 7 oferte sub 1,30 lei, oferte la 1,99 lei, la 1,60 lei. Chiar vă rog să verificați comparatorul de prețuri, puteți să reduceți costul facturilor, mutându-vă gratuit la oricare dintre acești furnizori care au o ofertă mai bună”, a adăugat Ivan.
Referitor la centralele pe cărbune, Ivan a menționat că una dintre cele mai importante decizii ale mandatului său a fost amânarea închiderii acestora, negociere care, în opinia sa, a prevenit costuri semnificative pentru stat și creșteri suplimentare de preț.
„Dacă n-aș fi reușit acest lucru, România ar fi trebuit să plătească fie penalități de 1,8 miliarde de euro, fie să continue să opereze aceste centrale fără acordul Comisiei Europene, determinând o creștere a plăților energiei cu aproximativ 30% de la 1 ianuarie anul viitor. Am evitat astfel un dezastru pentru economia română”, a afirmat el.
În ceea ce privește PNRR și Fondul pentru Modernizare, ministrul a identificat blocaje în plățile către beneficiari și a accelerat procedurile interne pentru a crește ritmul decontărilor.
„Pe PNRR am reușit să cresc de șase ori plățile către beneficiari, de la 90 de milioane la 600 de milioane, iar în cazul Fondului pentru Modernizare am crescut nivelul de plăți de 22 de ori, de la sub 30 de milioane la 700 de milioane de lei”, a declarat Ivan.
Referitor la gazele naturale, ministrul a subliniat că obiectivul său a fost evitarea creșterilor de preț în sezonul rece și menținerea unor tarife similare după eliminarea plafonării.
„M-am asigurat încă din luna iulie că nu vom avea creșteri de prețuri pentru gazele naturale în această iarnă și că vom avea suficiente gaze naturale. Scopul meu este ca la 31 martie, când va fi eliminat plafonul prețului la gaze naturale, românii să plătească aceleași prețuri ca cele actuale din piață”, a precizat acesta.
Ministrul Energiei a mai adăugat că, în acest an, au fost puse în funcțiune noi capacități de producție și stocare, existând un calendar clar pentru următorii ani, cu scopul de a reduce prețurile pe termen mediu și lung.
„În acest an, România a instalat aproximativ 1800 MW capacități de producție a energiei electrice și aproximativ 400 MW capacități de stocare. Pentru anul viitor, intrăm cu încă 2000 MW capacități de producție a energiei electrice și până în 2029 ne propunem să ajungem la 5000 MW capacități de stocare”, a concluzionat el.












