Deși s-au înregistrat progrese în reducerea numărului de decese prin accidente rutiere, raportul subliniază că ritmul actual nu este suficient.
În 2024, 19.940 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile europene, ceea ce reprezintă o scădere de 12% comparativ cu 2019. Totuși, această reducere este semnificativ mai mică decât cea de 4,6% pe an necesară pentru atingerea obiectivelor stabilite pentru 2030 în Cadrul de politică al UE privind siguranța rutieră 2021-2030. Accidentele rutiere continuă să impună costuri uriașe economiei UE, estimate la aproximativ 2% din produsul intern brut, iar anual, până la 100.000 de persoane suferă vătămări grave care le afectează viața.
„Siguranța rutieră este o responsabilitate comună a UE și a statelor membre. Deși majoritatea acțiunilor sunt desfășurate de autoritățile naționale și locale, UE are un rol important în întărirea siguranței rutiere în întreaga Europă. Printre inițiativele recente ale UE se numără actualizarea cerințelor pentru permisele de conducere, o aplicare mai eficientă a legislației rutiere la nivel transfrontalier și o revizuire cuprinzătoare a normelor de siguranță rutieră și înmatriculare a vehiculelor,” a comunicat Comisia Europeană luni.
Domenii prioritate
Raportul de luni detaliază acțiuni mai ambițioase care necesită eforturi coordonate din partea instituțiilor UE, a statelor membre și a autorităților locale. Comisia va acționa în cinci domenii prioritare: promovarea siguranței infrastructurii și a sistemelor de transport inteligente; sprijinirea aplicării stricte a normelor de circulație și descurajarea comportamentului rutier necorespunzător; avansarea implementării tehnologiilor de siguranță a vehiculelor; abordarea noilor forme de mobilitate; și prioritizarea cercetării în domeniul siguranței rutiere.
„Fiecare deces pe drum este o tragedie. Deși am obținut progrese semnificative, trebuie să intensificăm eforturile și să acționăm cu mai multă rapiditate și determinare. Acțiunile pe care le prezentăm astăzi vor ajuta statele membre să salveze mii de vieți, să reducă costurile economice și sociale ridicate ale accidentelor rutiere și să garanteze că Europa rămâne un lider global în siguranța și inovația din sectorul auto,” a declarat Apostolos Tzitzikostas, comisarul european pentru transport sustenabil și turism.












