O cercetare recentă, publicată în prestigioasa revistă Nature, a adus la lumină dovezi genetice care sugerează că istoria câinilor domestici este cu aproximativ 5.000 de ani mai veche decât estimările anterioare. Cel mai vechi specimen identificat provine din Anatolia, în actuala Turcie, datând de aproximativ 15.800 de ani. Rămășițele acestui animal au fost descoperite îngropate alături de osemintele umane, conform informațiilor furnizate de The Guardian. Un alt exemplar remarcabil, o mandibulă veche de 14.300 de ani, a fost găsită în peștera Gough din Somerset, Marea Britanie.
Analizele efectuate sugerează că oamenii preistorici nu doar că tolerau câinii, ci îi și hrăneau cu regularitate. Studiile izotopice realizate pe oasele descoperite în Turcia indică faptul că acești câini aveau o dietă similară cu cea a oamenilor din acea zonă, fiind bogată în pește. De asemenea, arheologii au descoperit dovezi ale unei legături emoționale profunde între oameni și câini. Trei pui de câine au fost găsiți îngropați peste picioarele unei persoane, într-un ritual funerar ce semăna cu cele dedicate oamenilor.
Cercetătorii sugerează că, în urmă cu aproximativ 15.000 de ani, câini cu origini genetice variate existau deja în diferite colțuri ale Eurasiei, de la Marea Britanie până în Siberia. Această descoperire indică faptul că procesul de domesticire ar fi început încă din timpul ultimei ere glaciare, cu mult înainte de apariția agriculturii sau a altor animale domestice.
În plus, oamenii de știință sunt de părere că primele comunități umane nu ar fi investit resurse în hrănirea câinilor dacă aceștia nu ar fi avut un rol semnificativ. Câinii ar fi putut să sporească eficiența vânătorii sau să servească drept sistem de avertizare împotriva prădătorilor. Descoperirile sugerează că relația dintre oameni și câini – adesea considerată una dintre cele mai strânse legături dintre oameni și animale – are rădăcini mult mai adânci decât se credea anterior.
