Proiectul „Realizarea cadastrului apelor” reprezintă una dintre cele mai extinse inițiative de digitalizare a resurselor de apă din România, desfășurat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 1 – Managementul Apei, Investiția I6. Acesta oferă, pentru prima dată, o evidență digitală unitară a cursurilor de apă la nivel național, acoperind o suprafață de peste 236.000 km² și incluzând cadastrarea a peste 55.000 km de cursuri de apă dintr-un total de aproximativ 78.000 km, adică aproximativ 70%.
Proiectul a fost realizat în parteneriat cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), Centrul Național de Cartografie, Agenția de Informații Geospațiale a Apărării (AIGA) și ROMATSA.
Tehnologii integrate de teledetecție și prelucrare geospațială
Delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă a fost realizată pentru prima dată în România, utilizând tehnologii integrate de teledetecție și prelucrare geospațială. Procesul complex a inclus achiziția de date LiDAR pentru o suprafață de peste 50.000 km², prin 120 de misiuni de zbor. De asemenea, au fost efectuate imagini aeriene de înaltă rezoluție (20 cm/pixel) în peste 400 de ore de zbor desfășurate pe parcursul a 116 zile. Au fost generate modele digitale ale terenului (DTM) și ale suprafeței (DSM) la nivel național, iar ortofotoplanul național a fost realizat pentru identificarea exactă a cursurilor de apă și a zonelor de protecție. Proiectul a inclus dezvoltarea unei platforme geospațiale moderne, în arhitectură cloud, pentru gestionarea și analiza datelor hidrografice.
Bază pentru prevenirea riscurilor naturale, în special inundații și secetă
Un aspect inovator al proiectului este dezvoltarea unei aplicații GIS integrate, care permite analiza dinamicii albiilor (eroziune și sedimentare), monitorizarea extracției de agregate minerale și identificarea zonelor cu risc, inclusiv alunecările de teren din apropierea lucrărilor hidrotehnice.
Proiectul a inclus, de asemenea, un proces complex de colaborare instituțională pentru integrarea datelor în sistemul național de cadastru și carte funciară, utilizând platforma eTerra și emiterea deciziilor necesare pentru înscrierea bunurilor în domeniul public al statului.
Prin implementarea acestui cadastrul apelor, s-a creat o bază solidă pentru o administrare eficientă a domeniului public al apelor, prevenirea riscurilor naturale, în special inundații și secetă, identificarea construcțiilor neautorizate din zonele de protecție, fundamentarea investițiilor în infrastructura de apă și irigații, precum și luarea deciziilor strategice în conformitate cu legislația națională și europeană, inclusiv Directiva Cadru Apă.
„Finalizarea cadastrului apelor reprezintă un moment de referință pentru Administrația Națională «Apele Române» și pentru România. Prin acest proiect, avem pentru prima dată o evidență digitală unitară, precisă și actualizată a cursurilor de apă și a domeniului public al apelor. Este un instrument esențial care ne permite să luăm decizii mai rapide, mai corecte și mai bine fundamentate, în beneficiul cetățenilor, al mediului și al dezvoltării durabile”, a declarat dr. ing. Doru-Dragoș Cazan, directorul general al Administrației Naționale „Apele Române”.












