Actul normativ stabilește acordarea de granturi directe pentru producătorii agricoli care dețin plantații pomicole pe rod afectate într-un procent cuprins între 30% și 100%. Beneficiarii acestei scheme sunt fermierii care au depus cereri de plată pe suprafață la APIA pentru anul 2025, indiferent de forma de organizare a fermei, conform MADR.
Specii eligibile
Sprijinul financiar se oferă pentru următoarele specii: prun, măr, păr, piersic, nectarin, cireș, vișin, cais, zarzăr, nuc, alun și migdal.
Modalitatea de acordare a sprijinului
Cuantumul maxim al ajutorului este de 10.180,6 lei/ha (echivalentul a 2.000 euro/ha), calculat proporțional cu gradul de afectare a plantațiilor. Cererile pentru acest sprijin se depun la centrele județene sau locale APIA, dar și la centrul APIA din București, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a hotărârii. Plățile către beneficiari vor fi efectuate până la 30 aprilie 2026.
Schema dispune de un buget total de 58.538.450 lei (echivalentul a 11,5 milioane euro), provenit din Fondul European de Garantare Agricolă, sub formă de finanțare externă nerambursabilă.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale subliniază că această schemă are rolul de a compensa pierderile de producție și de a asigura fermierii că nu sunt lăsați singuri în fața fenomenelor climatice extreme. Prin această măsură, autoritățile urmăresc să sprijine pomicultorii în continuarea activității lor, menținerea producției pentru piața internă și evitarea pierderilor semnificative care ar putea afecta economia agricolă.
Ministrul Florin-Ionuț Barbu a declarat că sprijinul de urgență pentru sectorul pomicol constituie o măsură concretă de protecție pentru fermierii români și un exemplu de intervenție rapidă a statului pentru a susține agricultura afectată de condiții climatice nefavorabile.












