„Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) a anunțat lansarea platformei ROePAS, versiunea Beta, destinată testării de către cetățeni, mediul de afaceri și instituțiile publice a infrastructurii digitale naționale pentru furnizarea și gestionarea serviciilor publice electronice. Platforma poate fi accesată la https://roepas.ro/ro/ și oferă un acces centralizat și sigur la informații, proceduri online și servicii de asistență”, conform comunicatului ADR din ziua de vineri.
Finanțare prin PNRR
Platforma face parte din proiectul „Implementarea infrastructurii de cloud guvernamental”, care este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, în cadrul componentei dedicate transformării digitale.
„Platforma se integrează cu inițiative europene precum Single Digital Gateway și YourEurope, facilitând fluxuri electronice integrate și schimbul transfrontalier de documente administrative prin aplicarea principiului Once-Only”, se menționează în comunicat.
Funcții și migrarea datelor
Printre funcționalitățile principale ale platformei se numără accesul centralizat la servicii digitale, servicii publice standardizate la nivel local, autentificare electronică prin eIDAS și ROeID, precum și instrumente de asistență cum ar fi chatbot, sistem de ticketing și mecanisme de feedback.
Platforma este integrată cu diverse instituții publice, iar peste 5.000 de proceduri existente au fost migrate din fostul portal Punctul de Contact Unic Electronic.
Portalul este organizat în trei componente principale: una pentru cetățeni și mediul de afaceri, care permite depunerea cererilor online și obținerea documentelor; una pentru instituțiile publice, care facilitează gestionarea serviciilor digitale și a fluxurilor administrative; și o componentă de administrare a platformei.
Instituțiile publice se pot integra în ROePAS prin utilizarea exclusivă a portalului, conectarea propriilor sisteme interne prin API-uri sau redirecționarea către portalurile proprii.
În perioada următoare, ADR va continua integrarea cu autoritățile și instituțiile publice, care trebuie să verifice și să actualizeze procedurile și informațiile din fostul PCUE.
Nevoia de feedback
„Echipa de implementare încurajează instituțiile și utilizatorii să transmită feedback în această perioadă. Platforma a fost lansată în versiune beta pentru a permite îmbunătățirea continuă a experienței de utilizare”, se mai arată în comunicat.












