Kelemen Hunor a fost întrebat, marți seara, la Digi 24, despre reglementarea conform căreia prima zi de concediu medical va fi neplătită.
„Reglementarea nu este bună. Nu știu de unde a apărut. Sincer, nu este în regulă. Aceasta trebuie schimbată. Nu înțeleg raționamentul. Ok, s-a întâmplat. Nu cred că am discutat acest subiect în coaliție, dar poate fi corectat. Nu am înțeles raționamentul. Sincer, ce să vă spun altceva?”, a declarat Kelemen.
Referitor la revenirea profesorilor la legea prin care norma didactică a fost majorată, Kelemen a afirmat că discuțiile trebuie purtate cu Ministerul Educației, dar el consideră că situația poate rămâne așa cum este în prezent.
„Ceea ce am spus anul trecut, când am început discuțiile pe legea administrației… Educația nu trebuie să fie afectată de această reglementare din administrație, deoarece cei din domeniu au depus eforturi anul trecut. Este singura zonă, împreună cu o parte din sistemul sanitar, unde au fost realizate aceste reduceri. Deci, eu sunt împotrivă să intervenim în Educație. Educația trebuie susținută. Educația trebuie să primească finanțare, inclusiv în zona universitară. Nu sunt de acord să mai facem reduceri sau să căutăm ce se mai poate modifica în Educație. Nu! Educația. Oricum, există o subfinanțare. Oricum, presiunea este foarte mare. Calitatea educațională este așa cum este. Acum nu vreau să intru în detalii statistice, deoarece nu am toate documentele la îndemână. Dar, din punctul meu de vedere, Educația trebuie lăsată în pace. Trebuie susținută și lăsată să își desfășoare activitatea în interior, privind conținutul învățământului. Nu mai trebuie să intervenim asupra instituțiilor, normei didactice și altor aspecte”, a adăugat Kelemen Hunor.












