Punctul de trecere a frontierei va funcționa pe pista de biciclete amenajată pe canalul Bega, între Timișoara și Zrenjanin, conform informațiilor transmise de reprezentanții Poliției de Frontieră.
Acesta va fi deschis între orele 08.00 și 20.00, în mai multe intervale: 28–29 martie, 25–26 aprilie, 2–3 mai, 7–10 mai și 29–31 mai. În ultima perioadă, va fi permisă și trecerea frontierei pe apă, cu ambarcațiuni, pe canalul Bega.
Autoritățile estimează că deschiderea acestui punct ar putea spori circulația între România și Serbia, atrăgând mai mulți vizitatori, în special în perioada Paștelui și a altor evenimente de primăvară organizate pe ambele maluri ale canalului Bega.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a declarat că „a luat toate măsurile necesare pentru asigurarea unei desfășurări eficiente și sigure a formalităților de trecere a frontierei pentru participanții la evenimente, cât și pentru turiști”.
Poliția de Frontieră subliniază că persoanele care doresc să intre în Serbia trebuie să aibă un document valabil: carte de identitate sau pașaport.
Pentru minorii care călătoresc, este obligatorie prezentarea tuturor documentelor legale necesare pentru ieșirea din țară, conform legislației în vigoare.












