Războiul din Iran se extinde și asupra altor state membre NATO, iar dronele doborâte în Cipru și situația din Grecia sunt aspecte relevante în acest context. Iulian Fota, fost consilier prezidențial, a discutat despre evenimentele din Orientul Mijlociu și despre dificultățile cu care se confruntă SUA în încercarea de a schimba regimul din Iran.
Iulian Fota, fost consilier prezidențial: „Nu încă (n.r.: nu s-a transformat într-un război regional), chiar dacă pare că Iranul are acest interes. O mobilizare a țărilor sunite din zonă ar putea fi folosită în plan intern pentru a mobiliza opinia publică iraniană pe o axă de conflict veche, istorică. Nu cred că suntem într-un astfel de moment și sper – aici putem face o paralelă cu primul război din Golf, din 1991 – că țările arabe vor da dovadă de reținere și nu vor cădea în capcana pe care Iranul dorește să le-o întindă, așa cum Israelul nu a reacționat la bombardamentele lui Saddam Hussein și nu a intrat în capcana pe care regimul irakian a vrut să i-o întindă.
Iranul are o dorință evidentă de a ataca și pe alții, ceea ce explică acțiunile împotriva Ciprului. Acesta este un atac împotriva Marii Britanii, la fel ca și împotriva Ciprului. Fiind prima țară europeană atacată direct de iranieni, consider că toată lumea, inclusiv România, are obligația de a-și declara solidaritatea cu Cipru. Nu putem permite așa ceva.
Donald Trump a menționat în două ocazii obiectivele sale vizavi de Iran. Primul este că nu va permite Iranului să dezvolte arme nucleare, iar al doilea vizează dezmembrarea completă a amenințării pe care Iranul o reprezintă. Aceasta înseamnă că Iranul nu trebuie să aibă acces la rachete balistice și că programul său nuclear trebuie oprit. De asemenea, a fost menționată și schimbarea de regim.
Iulian Fota, fost consilier prezidențial: „Să nu uităm că începutul acestui nou val de operații a fost oportunitatea oferită israelienilor și americanilor de a lichida conducerea Iranului. Acesta a fost sensul loviturii de sâmbătă dimineață. Astfel, avem schimbarea de regim angrenată și prin operații militare desfășurate de cele două state. Obiectivul minim cred că este ca Iranul să nu mai fie un pericol de securitate pentru țările din zonă, în special pentru Israel, ceea ce presupune demontarea completă a programului nuclear și a rachetelor balistice.
Dacă ne uităm la bombardamente, în prezent, israelienii își concentrează atacurile asupra armatei iraniene, reducând astfel forța militară a acestora și capacitatea de reacție. De aceea a intrat și Hezbollah în această ecuație, deoarece Iranul este disperat. Schimbarea de regim rămâne o chestiune complicată pe termen mediu și lung, având în vedere necunoscutul reprezentat de populația Iranului, care deocamdată nu pare să fie mobilizată pentru a cere un transfer de autoritate de la un ayatollah la altul.
Iranul este disperat și va folosi toate mijloacele disponibile pentru a lupta împotriva acestei coaliții. Totodată, acest lucru demonstrează că, în ciuda eliminării ayatollahului Khamenei, regimul rămâne capabil să ia decizii, să dea ordine și să se apere, ceea ce sugerează că obiectivele propuse nu vor fi ușor de realizat. Comparativ cu confruntarea israeliano-iraniană de anul trecut, care a durat 12 zile, de această dată discutăm despre o escaladare de trei-patru săptămâni, după cum a menționat și Trump.
Iranul a afirmat că dispune de arme pe care nu le-a utilizat încă, iar dronele navale par să fie printre acestea. S-a speculat că ar putea ataca un portavion, însă nu se știe dacă au rachete capabile să atace nave. Sunt convins că își vor activa interpușii, acești proxy, acolo unde pot, cum este cazul Hezbollah. Israelul a convocat 100.000 de militari, ceea ce indică o temere față de o ofensivă serioasă în nord.
State precum Franța și Germania s-au arătat dispuse să ajute Israelul, semn că acesta se confruntă cu dificultăți în fața atacurilor cu rachete și drone. Semnele actuale sugerează o escaladare a situației și o creștere a pericolului prin implicarea mai multor state. În ciuda eliminării liderilor iranieni, Iranul păstrează o capacitate de ripostă semnificativă, ceea ce sugerează că regimul este departe de a fi schimbat.
Avem de-a face cu o țară de 90 de milioane de locuitori, dintre care 70 de milioane sunt iranieni, o țară vastă, care, chiar dacă este supusă unei presiuni aeriene și navale, va continua să reziste și va reprezenta o amenințare. Aceasta este marea întrebare pe care o ridic: înțelegem bombardamentele și distrugerea capacităților aeriene și navale, dar această fază se va opri la un moment dat, deoarece atât Israelul, cât și SUA vor ajunge să nu mai aibă suficiente muniții. Ce se va întâmpla atunci? Care este planul B, atâta timp cât regimul nu pare să cadă și populația iraniană nu se mobilizează într-un număr suficient de mare pentru a se opune regimului, așa cum s-a întâmplat la noi în decembrie? Impasul pare să se amplifice.
În acest context, asistăm la două războaie complexe în desfășurare, inclusiv cel din Ucraina, iar întrebarea se pune dacă atenția Occidentului ar putea fi distrasă de la conflictul de la granițele României.
Iulian Fota, fost consilier prezidențial: „Nu (n.r.: nu mută atenția de la războiul din Ucraina), deoarece există numeroase conexiuni între cele două conflicte. În cele din urmă, Iranul este unul dintre principalii aliați ai Rusiei și a oferit un sprijin semnificativ Rusiei în acest conflict, mai ales în fazele inițiale, când a furnizat sute și mii de drone.
Confruntarea nu este doar între Israel, SUA și Iran, ci și o confruntare indirectă între SUA și Rusia și China. Iranul este foarte legat de China, furnizându-le petrol. Aceasta este doar o parte dintr-un conflict mai amplu care implică confruntări între americani și occidentali și noile puteri emergente, cum ar fi Rusia și China. Gradul de pericol este ridicat, așa că ar fi prudent ca statele să nu se grăbească să intre în acest conflict, pentru a-l putea menține sub control.
Fac o paralelă și este prima dată când afirm acest lucru pe un post TV: secolul XX a fost secolul celor două războaie mondiale în Europa. Această analogie îmi vine în minte.
