Noile sondaje efectuate înaintea alegerilor parlamentare din 24 martie sugerează că social-democrații conduși de premierul danez Mette Frederiksen, împreună cu partidele de stânga, se apropie de obținerea unei majorități.
Alegerile vor decide dacă alegătorii vor susține abordarea lui Frederiksen, care a apărat suveranitatea daneză asupra Groenlandei, sau dacă vor sancționa Guvernul pentru ceea ce criticii descriu ca fiind o neglijare a problemelor interne.
Conform Reuters, două sondaje indică faptul că blocul de stânga condus de Frederiksen ar putea obține între 87 și 88 de mandate în parlamentul danez, care are un total de 179 de locuri, conform datelor furnizate de Epinion și Megafon pentru DR și TV2.
Această cifră se află cu puțin sub pragul de 90 de mandate necesar pentru a forma o majoritate.
Blocul de dreapta, condus de ministrul Apărării, Troels Lund Poulsen, din Partidul Liberal, este așteptat să obțină între 73 și 77 de mandate.
Parlamentul include patru locuri din Groenlanda și Insulele Feroe, care de obicei se abțin de la implicarea în politica internă daneză, dar ar putea influența rezultatul acestei competiții.
Deși partidele au fost tradițional organizate în blocuri de stânga și dreapta, alegerile din 2022 au dus la formarea unei coaliții între social-democrați, Partidul Liberal și Moderați, condusă de fostul prim-ministru și ministru de externe, Lars Lokke Rasmussen.
Așadar, ultimele sondaje sugerează că coaliția din Danemarca ar putea pierde majoritatea, înregistrând o scădere a sprijinului de 13-15 puncte procentuale.
Pirma dezbatere între lideri, desfășurată joi, a evidențiat diferențele semnificative cu privire la propunerea lui Frederiksen de a introduce un impozit pe avere destinat finanțării educației și bunăstării.
„Meschinărie”, a declarat Alex Vanopslagh, liderul Alianței Liberale din opoziție, în timp ce Lars Lokke Rasmussen, liderul Moderaților, a caracterizat măsura ca fiind „prostească”.











