În cea de-a patra săptămână a conflictului, Teheranul nu doar că respinge negocierile, dar își intensifică acțiunile, inclusiv în relația cu statele vecine. Conform unor diplomați europeni și unui oficial arab, citați de The Washington Post, conducerea iraniană mizează pe capacitatea de a „crește costurile” mai repede decât Washingtonul le poate controla prin forță militară.
Controlul asupra Strâmtorii Hormuz, unde tranzitează aproximativ o cincime din transporturile globale de combustibil, reprezintă un element central al strategiei Iranului. Acesta a implementat restricții parțiale asupra circulației în zonă, generând deja turbulențe pe piețele energetice. Un diplomat iranian a explicat, sub protecția anonimatului, scopul acestor acțiuni: „încercăm să facem această agresiune extrem de costisitoare pentru agresori”.
Același oficial a caracterizat raportul de forțe astfel: „Suntem singuri împotriva celei mai mari superputeri militare din istorie”.
Între timp, președintele american Donald Trump a transmis un ultimatum de 48 de ore pentru redeschiderea rutei și a amenințat cu atacuri asupra infrastructurii energetice a Iranului. Pentagonul a intensificat operațiunile în zonă, inclusiv prin atacuri aeriene și desfășurarea de forțe suplimentare.
Conflictul s-a extins dincolo de granițele Iranului, vizând infrastructura energetică din statele din Golf. Iranul a reacționat la atacurile asupra propriilor instalații prin lovituri în Qatar, Arabia Saudită și Kuweit, alimentând îngrijorările legate de securitatea aprovizionării globale cu energie.
În acest context, diplomații occidentali afirmă că Teheranul nu resimte o presiune reală pentru negocieri. „Atâta timp cât regimul există, poate crea teroare în regiune și poate destabiliza piețele internaționale prin prețurile la petrol și gaze. Pentru ei, asta înseamnă victorie”, a declarat un diplomat european aflat în Golf. „Nu simt nicio presiune să negocieze”.
Până în prezent, impactul economic asupra SUA și Europei este considerat „moderat”, însă creșterea prețurilor la energie începe să genereze îngrijorări la Washington.
Deși state precum Qatar și Oman au încercat să faciliteze un posibil armistițiu, Iranul a comunicat că nu este dispus să accepte o oprire rapidă a luptelor.
„Iranul nu este dispus la un armistițiu prematur”, a afirmat un diplomat iranian, precizând că Teheranul ar accepta negocieri doar în urma opririi atacurilor și cu garanții de „neagresiune”, inclusiv compensații pentru pagubele provocate de război.
Același oficial a avertizat că un conflict prelungit ar putea deveni problematic pentru SUA: „Acesta este doar începutul unei situații în care SUA se vor afunda într-o mlaștină. Nu există altă ieșire”.
Potrivit Pentagonului, Statele Unite și Israelul au lovit peste 15.000 de ținte în Iran, distrugând infrastructură militară și administrativă și eliminând lideri de rang înalt.
Ministerul iranian al Sănătății susține că peste 1.200 de civili au fost uciși, inclusiv într-un atac asupra unei școli, soldat cu peste 160 de victime, majoritatea copii.
În ultima săptămână, mai mulți oficiali iranieni de rang înalt au fost uciși, inclusiv Ali Larijani, considerat un canal important de comunicare cu Occidentul. Conform unui diplomat european, aceste asasinate reduc și mai mult posibilitățile de dialog și „pe termen lung cresc nivelul de sfidare” al regimului.
În ciuda mesajelor publice de sfidare, inclusiv declarații prin care Iranul susține că va ieși „mai puternic” din conflict, există îngrijorări serioase la nivelul regimului privind costurile pe termen lung.
Analiștii avertizează că strategia actuală poate funcționa pe termen scurt, dar riscă să se întoarcă împotriva Iranului. „Iranul nu și-a atins încă obiectivul, încearcă în continuare să ridice costurile”, a explicat Alan Eyre, fost oficial al Departamentului de Stat al SUA și expert la Institutul pentru Orientul Mijlociu din Washington.
Un alt fost oficial american a subliniat că adevăratul test pentru Iran va apărea după încheierea luptelor, când autoritățile vor trebui să gestioneze distrugerile și presiunea economică internă: „Momentul critic pentru ei nu este în timpul bombardamentelor, ci atunci când acestea se opresc”.
Distrugerile extinse și presiunea economică ar putea afecta capacitatea statului de a funcționa și ar putea provoca noi valuri de nemulțumire internă, într-o țară care s-a confruntat deja cu mai multe proteste în ultimii ani.
