Meteorologii informează că, în perioada 12-19 ianuarie, temperaturile vor fi „mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în extremitatea de nord-est, est și de sud-est a țării”.
Regimul de precipitații va fi deficitar în regiunile vestice și sud-vestice, în timp ce în restul țării se va menține în general apropiat de normal pentru acest interval.
Conform ANM, în săptămâna 19-26 ianuarie, temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, cu un accent deosebit pe cele nord-estice.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile vestice, nordice și centrale, iar în celelalte zone se vor menține în general apropiate de valorile normale.
În săptămâna 26 ianuarie – 2 februarie, temperatura medie a aerului va înregistra valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile, dar cu o accentuare în cele nord-estice.
Regimul pluviometric va fi în jurul celui normal pentru această perioadă în majoritatea țării.
În săptămâna 2-9 februarie, mediile valorilor termice se vor situa ușor sub cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României.
Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi ușor deficitare în regiunile nord-vestice, iar în rest se vor încadra în valori apropiate de cele normale, conform reprezentanților ANM.












