„Va deveni țânțarul elefant? Să devină mai întâi și vedem”, a declarat acesta, într-un stil caracteristic, când a fost întrebat dacă marjele de profit ale Jumbo ar putea fi afectate de extinderea rapidă a discounterului olandez Action, care a intrat deja pe piața românească și plănuiește o expansiune suplimentară în Balcani, conform informațiilor din presa elenă.
Strategia de extindere a Action în România, cea mai importantă piață pentru companie, a fost, de asemenea, unul dintre motivele pentru care acțiunile Jumbo au fost retrogradate de analiști, generând presiuni pe bursă.
„Nu are absolut niciun sens să ne concentrăm pe asta. Vorbim despre opt magazine (n.r. Action), mult mai mici decât cele ale Jumbo, într-o piață de 20 de milioane de oameni”, a explicat Vakakis, subliniind preferința de a se raporta la cifre și rezultate, nu la opinii.
Planurile pentru România
În cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor, Vakakis a prezentat și strategia de extindere a Jumbo.
El a subliniat că obiectivul pe piața românească rămâne dublarea rețelei de magazine, fără a oferi însă un calendar exact pentru realizarea acestui plan.
„Am avut succes în România, suntem lideri în piață”, a afirmat el, evidențiind potențialul mare și perspectivele solide ale țării.
În prezent, rețeaua Jumbo din România numără 22 de magazine, completate de platforme online, consolidând astfel prezența companiei pe piața locală.
La nivel global, Action a deschis 221 de magazine în primele nouă luni ale anului 2025, în toate cele 14 piețe în care operează. În prima jumătate a anului, compania a raportat o creștere a veniturilor de 17,9%, ajungând la 7,3 miliarde de euro, majorarea fiind susținută în special de deschiderea de noi magazine. Action a fost fondată acum aproape 30 de ani, în Enkhuizen, Olanda, și în prezent operează 3.107 magazine în 14 țări. În 2023, vânzările nete ale companiei au crescut cu 27,8%, ajungând la 11,3 miliarde de euro.











