Războiul din Orientul Mijlociu a ajuns la a 13-a zi. Pe 28 februarie 2026, forțele armate ale Statelor Unite și Israelului au efectuat atacuri asupra Iranului, motivându-le ca fiind „acțiuni preventive”. Bombardamentele au avut ca ținte unități, baze și facilități militare și de comunicații, iar în cadrul acestor atacuri au fost eliminați și mai mulți lideri importanți din regimul de la Teheran. Una dintre ținte a fost ayatollahul Ali Khamenei, iar noul lider al Iranului este acum Mojtaba Khamenei.
Joi dimineața, mai multe explozii s-au auzit deasupra Ierusalimului. Sirenele de alertă au fost activate după ce armata israeliană a raportat tiruri de rachete iraniene, conform agenției AFP.
Iranul a declarat că va permite petrolierelor sub pavilion indian să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, prin care trec 40% din importurile de țiței ale Indiei, conform unei surse indiene. Totuși, o sursă iraniană din afara țării a negat existența unui astfel de acord, relatează Reuters.
Ministerul de Externe indian și ambasada iraniană la New Delhi nu au răspuns imediat solicitărilor de comentarii pe această temă. Sursa indiană a preferat să rămână anonimă, invocând lipsa autorizației de a discuta cu media, în timp ce sursa iraniană a subliniat că subiectul este sensibil. Un vas thailandez, care se îndrepta spre portul indian Kandla din vestul țării, a fost atacat miercuri în strâmtoarea Ormuz, provocând reacții critice din partea autorităților de la New Delhi.











