Aproximativ o treime din rezervările pentru city-breakuri efectuate prin intermediul companiei aeriene Wizz Air în 2025 au avut ca destinație Italia. Aceasta rămâne, pentru al cincilea an consecutiv, cea mai populară alegere a românilor atât pentru escapade scurte, cât și pentru vacanțe mai lungi.
Italia pe primul loc, urmată de Spania și Regatul Unit
Deși Italia și-a păstrat poziția de lider în preferințele românilor, traficul pentru city-breakuri a înregistrat creșteri și către alte țări. Spania ocupă locul al doilea, iar Regatul Unit se situează pe locul al treilea, urcând două poziții față de 2021.
Aceste tendințe reflectă preferința românilor pentru destinații accesibile, care oferă soare, relaxare și experiențe culturale autentice, potrivit comunicatului de presă publicat luni de companie.
Wizz Air operează o flotă de 262 de aeronave Airbus A320 și A321 și a transportat în 2025 un total de 68,6 milioane de pasageri. Dintre aceștia, aproximativ 14,5 milioane au călătorit pe zborurile către și dinspre România, cu 13,10% mai mulți față de anul precedent.
Cum își aleg românii destinația
„Observăm o tendință clară și constantă în modul în care turiștii români aleg să exploreze Europa, Italia menținându-și ferm poziția de destinație principală. Atractivitatea sa constantă reflectă cererea mare pentru destinații care îmbină cultura, gastronomia, obiectivele turistice emblematice și accesibilitatea, indiferent dacă turiștii își planifică o escapadă scurtă sau o vacanță mai lungă”, declară Anastasia Novak, Corporate & Sustainability Communications Manager la Wizz Air.
„În același timp, datele arată că pasagerii români își diversifică din ce în ce mai mult opțiunile de călătorie. Spania continuă să înregistreze rezultate foarte bune datorită combinației dintre orașele sale pline de viață și destinațiile de agrement, în timp ce Regatul Unit a urcat semnificativ în clasament în ultimii cinci ani. Observăm, de asemenea, o cerere sezonieră tot mai mare pentru Grecia ca destinație de vacanță, în special în lunile de vară”, explică reprezentanta companiei aeriene.
Top 5 destinații de city-break în 2025
Conform datelor Wizz Air privind rezervările de zboruri, clasamentul destinațiilor de city-break pentru români este următorul:
- Italia
- Spania
- Regatul Unit
- Germania
- Franța
Top 5 destinații pentru vacanțe lungi în 2025
O tendință similară se observă și în cazul vacanțelor mai lungi cu plecare din România. Aceleași patru destinații ocupă primele locuri, însă Grecia se situează pe locul al cincilea în această categorie, datorită cererii ridicate din perioada de vară pentru insulele sale populare.
- Italia
- Spania
- Regatul Unit
- Germania
- Grecia
Orașele preferate din fiecare țară
În Italia, orașele apreciate de români sunt Milano, Roma, Napoli, Veneția și Treviso. Compania a lansat și destinații italiene mai puțin cunoscute, precum Brindisi, în regiunea Apulia din sudul Italiei, și Pescara, pe coasta Adriaticii, în regiunea Abruzzo.
Spania ocupă locul al doilea datorită cererii pentru destinații din orașe dinamice ca Valencia, Malaga și Sevilla, dar și pentru destinațiile de vacanță din Insulele Canare și Baleare, precum Tenerife, Gran Canaria și Palma de Mallorca.
Regatul Unit a urcat două locuri în clasament în ultimii cinci ani. Deși țara ocupă locul al treilea în clasamentul general, Londra rămâne cea mai căutată destinație din România, fiind ruta cu cel mai mare număr de zboruri și cu unul dintre cele mai mari volume de pasageri din rețeaua Wizz Air. Orașe precum Birmingham, Leeds și Liverpool atrag, de asemenea, un interes din ce în ce mai mare.
Franța se menține în topul destinațiilor de city-break, cu orașe precum Nisa, Lyon și Paris, care rămâne principala atracție a țării.
Grecia intră în top cinci în categoria vacanțelor mai lungi, datorită cererii ridicate din perioada de vară. Destinațiile populare includ Corfu, Heraklion, Mykonos, Santorini, Zakynthos și Kefalonia, cea mai nouă destinație disponibilă din România în această vară.












